Senatul, informat de Iohannis cu privire la participarea României cu o echipă SPP într-o misiune ONU

Senatul a luat act, miercuri, de informarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la participarea României cu o echipă a Serviciului de Protecție și Pază la misiunea de protecție a reprezentantului special al secretarului general, șeful Misiunii ONU Integrată de Stabilizare Multidimensională din Republica Centrafricană (MINUSCA).

 

Potrivit președintelui Iohannis, în prezent, ca urmare a solicitării secretarului ONU, România participă cu echipe de protecție formate din personal militar din cadrul SPP la misiuni organizate sub egida ONU în Sudan și Afganistan.

„În temeiul art. 7, alin. 1 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, am aprobat propunerea prim-ministrului Guvernului României referitoare la executarea misiunii de protecție a reprezentantului special al Secretarului General, șeful Misiunii ONU Integrată de Stabilizare Multidimensională din Republica Centrafricană (MINUSCA) de către o echipă a SPP formată din 12 militari, pentru o perioadă inițială de trei luni, cu o posibilă prelungire de încă șase luni”, se arată în scrisoarea înaintată Parlamentului de șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis precizează faptul că fondurile financiare necesare participării României la această misiune sunt asigurate de ONU, Serviciul de Protecție și Pază urmând să suporte cheltuielile aferente drepturilor bănești din țară, conform legislației în vigoare.

„Participarea la aceste misiuni reprezintă pentru țara noastră o nouă confirmare a rolului său de furnizor de securitate, având, totodată, ca efecte benefice dezvoltarea relațiilor de cooperare între România și statele membre ale ONU participante la misiuni de menținere a păcii”, mai precizează președintele în documentul citat.