Cărți de Emil Hurezeanu, Jamie Oliver sau Răzvan Petrescu, printre lansările Curtea Veche la Gaudeamus

Titluri variate, reduceri de preț de până la 85% la peste 600 de cărți, întâlniri cu autori cunoscuți, ateliere pentru copii și peste 4.500 de premii pentru cititorii de Curtea Veche sunt doar câteva dintre ofertele acestei edituri la Târgul Gaudeamus. Printre noutățile care vor fi prezentate la standul Curtea Veche, Miruna Meiroșu, PR manager al editurii, a menționat cartea lui Jamie Oliver „Confort Food”, „o carte pentru răsfățul cititorilor”. De asemenea, cititorii vor putea descoperi și cartea lui Răzvan Petrescu — „Ursulețul lui Freud”, „un volum în care autorul încearcă să lupte cu indecențele literare, adunând 36 de pretexte de a face literatură bună sub forma unor cronici ale romanelor de literatură erotică”, după cum a spus Miruna Meiroșu. Curtea Veche Publishing invită cititorii să descopere și noua colecție „Outliers”, care cuprinde „cărți revoluționare pentru cele mai îndrăznețe minți”, precum „Crowdsourcing” de Jeff Howe și „Connected” de Christakis & Fowler. Dintre cărțile care se vor lansa la târg la standul Curtea Veche, Miruna Meiroșu a menționat volumul lui Emil Hurezeanu „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996 — 2015”. Lucrarea conține articolele publicate de jurnalistul Emil Hurezeanu în perioada 1996 — 2015 și ilustrează evoluția societății românești în ultimii 20 de ani. „Cartea pune în perspectivă cele mai importante evenimente interne și internaționale petrecute în ultimele două decenii și oferă cititorului instrumentele necesare pentru o interpretare realistă și logică, în același timp aducând previziuni referitoare la viitorul României. Volumul este scris cu o subtilă ironie, deja cunoscută publicului din emisiunile TV în care Emil Hurezeanu a fost realizator”, a mai spus Miruna Meiroșu. Totodată, la Curtea Veche va fi lansat volumul pentru copii „Carol I. Primul și cel mai mare Rege al românilor” de Adrian Cioroianu și Andrei Radu, cu ilustrații de Alexandra Mâzgăreanu. Lucrarea reprezintă o invitație către descoperirea unei noi fațete a istoriei, tinerii cititori putând urmări traseul suveranului din vremea în care era un tânăr principe căruia i se propune tronul Principatelor Române, după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza, până în cei din urmă ani ai domniei sale, înainte de Marele Război. Potrivit editurii, „evocarea momentelor istorice cruciale pentru soarta națiunii române este dublată de un subtil tablou psihologic al regelui, zugrăvit în culori vii, în care se împletesc rigoarea și seriozitatea germană cu dragostea nedisimulată pentru țara care l-a ales să o conducă”. Miruna Meiroșu a anunțat că, la standul Editurii Curtea Veche, „se poate investi în educația copiilor din mediile defavorizate, putând face donații la oricare dintre casele de marcat ale editurii”. „Orice sumă contează. Ea ne poate ajuta să oferim acces copiilor care au nevoie de asta pentru a-și procura o carte”, a mai spus PR Curtea Veche.