Scriitorul Varujan Vosganian, la Gaudeamus: Poezia este o biografie a umanității

vosganianPoezia este, până la urmă, o biografie a umanității, a afirmat, joi seară, scriitorul Varujan Vosganian, la lansarea volumului său „Cartea poemelor mele nescrise”, prezentată la standul Editurii Polirom din cadrul Târgului Gaudeamus. „Nu cred să existe vreun sentiment important, vreun eveniment important, vreun popor rătăcit în istorie, care să nu aibă corespondentul lui în poezie. Aș merge chiar mai departe să spun că nu știu cine s-a născut mai întâi — lucrul sau poezia despre lucru. Poate că uneori s-a născut înaintea lucrului și a născut apoi lucrul acela”, a spus Vosganian. Poetul a mărturisit că în acest volum cititorul va găsi „un anumit ton solemn” moștenit de la ”neamul său armenesc” și „o suferință înnăbușită”, care i se transmite de la neamul său românesc. Vorbind despre cartea lui Varujan Vosganian, criticul și istoricul literar Răzvan Voncu a apreciat că volumul „se scrie între două proverbe, unul englezesc și altul evreiesc”. „Proverbul englezesc spune ‘Tăcerea este mult mai grăitoare decât cuvintele’, (…), în schimb proverbul evreiesc spune ‘Un întuneric, oricât de compact, poate fi spart printr-o singură lumânărică aprinsă’. Între acești doi poli se scrie istoria acestui volum”, a arătat criticul. În opinia acestuia, în „Cartea poemelor mele nescrise” cititorul regăsește „o poezie sinceră, bine scrisă, profundă”. „E un volum care are conținut, ceea ce azi, când toți se ascund în spatele cuvintelor, în spatele micilor întâmplări cotidiene, este cu totul și cu totul rar și excepțional”, a spus Răzvan Voncu, acesta apreciind că lucrarea este „unul dintre cele mai bune volume de poezie pe care le-am citit cu toții în ultimii 10-15 ani”. Născut la 25 iulie 1958, în Craiova, Varujan Vosganian este președintele Uniunii Armenilor din România și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor (USR). Lucrările sale includ trei volume de poezie — „Șamanul albastru” (1994), „Ochiul cel alb al reginei” (2001), „Iisus cu o mie de brațe” (2005)—, precum și volumul de nuvele „Statuia comandorului” (1994), pentru care a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. La Editura Polirom a mai publicat romanul „Cartea șoaptelor” (2009; ediția a II-a, 2012), care a fost distins cu Premiul „Cartea anului 2009” acordat de revista România literară, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (2009), Premiul revistei Convorbiri literare, secțiunea proză (2009), Marele Premiu pentru Proză — Trofeul „Mihail Sebastian”, Premiul revistei Observator cultural, secțiunea proză (2009), și a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România.