Pfizer pe punctul de a prelua Allergan pentru 150 de miliarde de dolari

pfizerConducerea producătorului de medicamente Pfizer Inc a obținut duminică aprobarea Consiliului său de Administrație pentru preluarea rivalului Allergan Plc, producătorul Botox, pentru mai mult de 150 de miliarde de dolari, o tranzacție care ar urma să dea naștere celui mai mare producător mondial de medicamente, au declarat pentru Reuters două surse interne. Preluarea Allergan de către Pfizer va declanșa cu siguranță critici din partea mediului politic deoarece Pfizer vrea să-și mute sediul fiscal în Irlanda, unde este înregistrat și Allergan, pentru a beneficia de o taxă pe companii mai mică. În Irlanda taxa pe companii este de 12,5% față de 35% în SUA. Potrivit surselor, tranzacția care ar putea fi anunțată luni prevede că Pfizer va plăti 11,3 acțiuni proprii pentru fiecare acțiune Allergan. Va exista de asemenea și o componentă de numerar, echivalentă cu mai puțin de 10% din valoarea tranzacției. Actualul director general al Pfizer, Ian Read, va fi CEO al companiei rezultate în urma fuziunii. Preluarea Allergan de către Pfizer va da naștere unui colos farmaceutic cu o valoare de piață de 330 miliarde de dolari și vânzări anuale de peste 60 de miliarde de dolari, devansând cu mult actualul număr doi de pe piața farmaceutică americană, Merck & Co, care realizează vânzări anuale de aproximativ 40 de miliarde de dolari. Aceasta va fi de asemenea cea mai mare fuziune anunțată în acest an, devastând preluarea Plc de către Anheuser-Busch InBev pentru 107 miliarde de dolari. Începând din 2014, sectorul farmaceutic a trecut printr-un val de fuziuni și achiziții, în urma căruia marii producători de medicamente și-au preluat rivalii mai mici iar numărul producătorilor de medicamente generice s-a redus în urma consolidării.