Tobă: Peste 500 de angajați ai MAI au intervenit în ultimele 24 de ore în 46 de localități din țară

Angajații din structurile MAI au intervenit în ultimele 24 de ore, din cauza vremii nefavorabile, în 46 de localități din 14 județe ale țării, l-a informat vineri dimineață ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, pe premierul Dacian Cioloș, la Comandamentul de iarnă de la sediul ministerului. „În ultimele 24 de ore, la nivel național, am înregistrat fenomene meteo deosebite și au fost luate măsuri pe raza a 14 județe. Din punctul de vedere al MAI, am avut peste 500 de angajați cu 305 mijloace care au intervenit în ultimele 24 de ore. Am avut 46 de localități afectate, am intervenit în gestionarea situațiilor, am avut 336 de anexe gospodărești inundate, grădini inundate — 167, subsoluri inundate — 10. Am restricționat traficul pe trei drumuri naționale și pe patru drumuri județene”, a menționat Tobă. El a adăugat că pentru perioada următoare sunt pregătiți pentru a interveni în orice situație 40.000 de angajați — pompieri, jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră. „Din punctul de vedere al MAI, pentru perioada următoare, am făcut o analiză și suntem pregătiți pentru a acționa. Avem 40.000 de angajați — pompieri, jandarmi, polițiști, Poliția de Frontieră — cu 730 de mijloace, pregătiți pentru a interveni pentru orice fel de situație. Vom acorda o atenție deosebită activităților de prevenire, astfel încât să putem să informăm populația, să putem să informăm cetățenii pentru a ști și a lua măsurile din timp”, a spus Tobă. Ministrul de Interne a mai precizat că au fost identificate zonele de risc și au fost concentrate efectivele astfel încât timpul de intervenție să fie foarte scurt. „Vom lua măsuri de restricționare a traficului rutier acolo unde starea drumurilor sau evenimentele meteo impun acest lucru. Vom lua măsura închiderii arterelor de circulație și deja am aplicat, tocmai pentru a putea să intervenim cu utilajele de deszăpezire sau a putea să intervenim. Totodată, am luat măsuri cu privire la respectarea legislației din punct de vedere al autovehiculelor cu anvelope de iarnă și cu tot ceea ce înseamnă pregătirea pentru iarnă”, a subliniat ministrul Tobă. Acesta a mai spus că Poliția Română a aplicat deja cinci sancțiuni contravenționale pentru neechiparea corespunzătoare a autovehiculelor. „Am cerut ca acest lucru să fie făcut cu mult mai multă fermitate, inclusiv de către administratorii drumurilor, de către societățile comerciale care au obligații contractuale de deszăpezire”, a susținut Tobă. Nu în ultimul rând, ministrul de Interne s-a referit la colaborarea cu autoritățile locale pentru identificarea și ajutorarea persoanelor care necesită asistență medicală, dar și pentru sprijinirea persoanelor fără adăpost. „Am cerut la nivelul autorităților locale sprijinul pentru a putea să identificăm toate persoanele care necesită asistență medicală, astfel încât să fim pregătiți și dacă este cazul să-i transportăm din timp către unitățile spitalicești. De asemenea, împreună cu autoritățile publice locale, vom lua măsuri pentru gestionarea corespunzătoare a persoanelor fără adăpost, a bătrânilor din localitățile izolate”, a afirmat Petre Tobă. El a spus că împreună cu Institutul Național de Meteorologie va fi monitorizat tot ceea ce înseamnă evoluția vremii și va informa cetățenii, menționând că a luat legătura și cu Ministerul Transporturilor pentru a pune la dispoziție șenilatele și autofrezele astfel încât, dacă vor fi situații deosebite, echipajele SMURD să intervină imediat. Premierul Dacian Cioloș, împreună cu miniștri ai Cabinetului, au participat vineri, la MAI, la Comandamentul de iarnă.