Romanul „Du-te și pune un străjer” al scriitoarei Harper Lee, în fruntea vânzărilor de carte din SUA în 2015

Harper Lee, romancieră americană de 89 de ani, se află în fruntea vânzărilor de carte din Statele Unite în 2015, cu primul său roman după 55 de ani, „Du-te și pune un străjer”, arată datele Institutului Nielsen, preluate de AFP.Celebră pentru romanul său de debut, „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, publicat în 1960 și vândut în circa 30 de milioane de exemplare, Harper Lee a vândut 1,599 de milioane de exemplare din noua sa carte, lansată în 14 iulie în Statele Unite, conform Nielsen BookScan. „Du-te și pune un străjer” reia personajul Jean Louise Finch, poreclită Scout, ajunsă la 26 de ani, după ce avusese doar șase în „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”. Recentul roman, care evocă, la fel ca primul, raporturile dintre negri și albi în sudul Statelor Unite marcat de rasism și segregare, a fost scris înaintea primului și prezentat unui editor din 1957, dar fără succes atunci.Potrivit agentului romancierei, manuscrisul celui de-al doilea volum a fost descoperit în arhivele lui Harper Lee doar în toamna lui 2014 de noua avocată a scriitoarei, Tonja Carter. Mai multe organe de presă americane au afirmat că romanul a fost publicat împotriva voinței romancierei. Apropiați ai scriitoarei au afirmat că ea și-a dat totuși acordul pentru publicarea romanului „Du-te și pune un străjer”, dar nu s-a alăturat activității desfășurate de editura HarperCollins înaintea apariției cărții.Scriitoarea trăiește într-o casă de bătrâni din orașul său natal, Monroeville (Alabama, sud), și suferă de deficiențe vizuale și auditive.În clasamentul vânzărilor de carte pentru anul 2015, Harper Lee este urmată de al doilea volum al celebrei serii de benzi desenate „Diary of a Wimpy Kid” al lui Jeff Kinney, cu 1,484 milioane de exemplare vândute pe suport de hârtie în Statele Unite. Editorul său, casa Abrams, a anunțat că în lume s-au cumpărat peste 164 de milioane de exemplare, iar BD-urile au fost transpuse pe marele ecran în trei filme.Podiumul este completat de al patrulea volum al seriei „Cincizeci de nuanțe de Grey” a britanicei E.L. James, vândut în 1,407 milioane de exemplare de la lansarea în Statele Unite, în 18 iunie.