Dosarele pentru funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului vor putea fi depuse pînă la 11 ianuarie

copiii si divortulComisia specială pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului continuă primirea dosarelor de concurs pînă pe data de 11 ianuarie, a relatat agenției MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului. Interviul candidaților eligibili, ce au depus dosarele la concurs, va avea loc pe data de 25 ianuarie, în cadrul ședinței publice a Comisiei speciale. Membrii Comisiei vor evalua capacităţile și performanțele profesionale ale candidaților în sfera de activitate a instituției Avocatului Poporului pentru drepturile copilului. Vor fi selectați doi candidați care au întrunit punctajul maxim pentru a fi prezentați plenului Parlamentului pentru numire.Dosarele de concurs vor fi depuse pe adresa mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 162 (sediul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare), biroul 913, în zilele lucrătoare, între orele 09.00 – 16.00. Informații suplimentare la numerele de telefon: /022/ 268-219, /022/ 820-322.Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului poate fi vizualizat pe pagina web oficială a Parlamentului.