Liberalul Chirinciuc: Doar prin Unire ne vom recâștiga demnitatea

Ministrul în exercițiu al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, liberalul Iurie Chirinciuc, consideră că Republica Moldova nu are capacitatea de a se autoguverna și că soluția pentru ieșirea din această situație este Unirea cu România. Ministrul de la Chișinău apelează la „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri pentru a revela opțiunile Republicii Moldova. „Dante ne sugerează o finalitate unică pentru toată omenirea, tot omul urmând să ajungă, într-un final, în Rai, fie din prima, fie trecând prin chinurile iadului, urcând, apoi, în Purgatoriu, pentru ca să ajungă să se unească cu Divinitatea. Raiul, în cazul nostru, este reîntregirea neamului, care se poate produce doar prin continuarea parcursului european al Republicii Moldova. Dacă am continua pe aceeași paralelă, am putea spune, că la moment, ne aflăm în Purgatoriu și de aici putem, fie să mergem în Rai, fie am putea coborî înapoi în Iad. Cu alte cuvinte, am putea merge în alegeri anticipate și să readucem Republica Moldova în zona de influență a Rusiei, pentru ca peste alte câteva decenii sa ne întoarcem înapoi, de unde am pornit. Moldovenii dintre Nistru și Prut au ieșit din Iad și sunt astăzi în Purgatoriu, cu toate acestea, riscul ca ei să revină in Iad și să o ia de la capăt este extrem de mare”, susține Chirinciuc.
Iurie Chirinciuc subliniază că Republica Moldova a ajuns la răscruce, iar alegerile anticipate ar conduce la o prăbușire definitivă a acesteia.