Dragu: Decizia Fitch de reconfirmare a ratingului și perspectivei pentru România are la bază o evaluare echilibrată a progreselor și a riscurilor

Decizia agenției Fitch de reconfirmare a ratingului și perspectivei pentru România are la bază o evaluare echilibrată a progreselor înregistrate de țara noastră și a riscurilor macroeconomice, iar factorii de risc indicați de agenție vor fi luați în considerare în analizele și deciziile Ministerului de Finanțe, potrivit ministrului de resort, Anca Dragu. „Decizia agenției de rating Fitch de afirmare a ratingului și perspectivei pentru România are la bază o evaluare echilibrată a progreselor înregistrate de țara noastră și a riscurilor la nivelul cadrului macroeconomic și al finanțelor publice. Ne bucură recunoașterea progreselor în zona finanțelor publice și a stabilității financiare, estimarea Fitch cu privire la creșterea economică fiind peste cea medie aferentă țărilor europene și a celor cu un rating similar. De asemenea, suntem conștienți de factorii de risc indicați de către Fitch. Aceștia sunt luați în considerare în analizele și deciziile noastre. Gradul investițional și afirmarea unei perspective stabile măresc încrederea investitorilor în evoluțiile economiei românești, evidențiată de altfel și de evoluția costurilor și a marjelor de risc aferente împrumuturilor României’, a precizat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, într-un comunicat postat pe site-ul MFP.  Agenția de rating Fitch a reconfirmat vineri rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung, în valută și în monedă locală, la BBB-/BBB, cu perspectivă stabilă. „Reconfirmarea rating-ului și a perspectivei stabile a României e susținută de perspectiva îmbunătățită a creșterii economice și de progresele făcute în domeniul finanțelor publice. Din acest punct de vedere, țara noastră se poziționează favorabil comparativ cu statele din regiune cu același rating, având un grad de îndatorare mai scăzut decât acestea”, se menționează în comunicat .Fitch estimează o creștere economică de 4% în anul 2016, mult peste rata de creștere mediana a statelor europene și a celor cu rating ‘BBB’. Creșterea economică robustă va fi susținută în continuare de creșterea cererii interne, amplificată de efectele de bază ale relaxării fiscale, dar și de o creștere a investițiilor în următorii ani. În același timp, agenția apreciază că sectorul bancar din România rămâne stabil, în ciuda volatilității mediului extern, băncile din România fiind bine capitalizate, iar procesul de reducere a creditelor neperformante continuând în mod susținut. Pentru 2016, agenția de rating estimează că mediul macroeconomic favorabil va influența pozitiv sectorul bancar din România, anticipând o îmbunătățire a creditării. „Perspectiva stabilă indică un echilibru între factorii care ar putea afecta în mod pozitiv sau negativ calificativele acordate de către agenția de rating”, se mai precizează în comunicatul MFP. Potrivit analiștilor Fitch, ratingurile României sunt sprijinite de perspectivele economice mai robuste, actuala poziție fiscală mai bună și indicatorii de guvernanță mai favorabili decât în alte state cu rating „BBB”. „Totuși, există riscuri privind măsurile de relaxare fiscală în 2016 — 2017. Nivelul datoriei externe nete mai ridicat decât decât media „BBB” și slăbiciunile structurale din economie rămân factori care constrâng moderat calificativele. Situația României privind finanțele publice rămâne favorabilă comparativ cu alte state cu rating „BBB”. Deficitul fiscal a fost de 1,2% din PIB și nivelul datoriei publice s-a situat de 39,4% din PIB în 2015, comparativ cu o medie a deficitului de 2,7% din PIB și a un nivel al datoriei de 42,7% din PIB în alte state cu calificativ „BBB”, se arată în comunicatul agenției de evaluare financiară. Totuși, pentru 2016, Fitch este îngrijorată că natura pro-ciclică a noului Cod Fiscal riscă sustenabilitatea fiscală pe termen mediu. Agenția estimează că reducerile de taxe vor duce la scăderea veniturilor guvernamentale cu 2% din PIB în acest an, ceea ce pune presiune asupra deficitului structural fiscal pe care Ministerul Finanțelor din România îl estimează la 2,7% din PIB în 2016, de la 0,7% din PIB în 2015, și la 2,9% din PIB în 2017. Aceste proiecții se bazează pe un deficit ESA de 3% din PIB în 2016 și, respectiv, de 2,9% din PIB în 2017. Conform scenariului de bază al Fitch, datoria generală guvernamentală brută ar trebui să rămână sub 45% din PIB pe termen mediu spre lung, în linie cu alte state cu rating „BBB” și semnificativ sub media din Uniunea Europeană. În decembrie anul trecut, și agenția de rating Moody’s a îmbunătățit perspectiva de rating a României de la stabilă la pozitivă și a reconfirmat rating-ul suveran la Baa3 (grad investițional). La începutul lui octombrie, Standard&Poor’s reconfirmase, la rândul său, rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung la BBB-, cu perspectiva stabilă.