Băsescu, despre noul raport MCV: Va fi unul bun, dar cu o atenționare pe respectarea drepturilor omului

Președintele Mișcării Populare (MP), Traian Băsescu, a apreciat marți seara că noul raport MCV pe justiție pentru România va fi unul „bun, dar cu o atenționare pe respectarea drepturilor omului”. ” Eu cred că va fi un raport bun, nu are niciun motiv să nu fie un raport bun. În același timp, vreau să cred că aceia care și-au dorit un spectacol în procesul de aplicare a justiției — eu nu am fost adeptul spectacolului, ci doar al aplicării legilor și al tragerii la răspundere a celor vinovați — vor realiza că spectacolul s-a făcut. Au văzut și ei suficienți oameni cu cătușe, dar că a început să se deprecieze sistemul de respectare a drepturilor omului. Și chiar dacă nu vor remarca acest lucru, sper să nu aplaude numai spectacolul, ci esența aplicării legii. Deci, va fi un raport bun, dar cu o atenționare pe respectarea drepturilor omului”, a declarat Băsescu, la postul B1Tv. Rapoartele din cadrul MCV pentru Bulgaria și România vor fi prezentate de Comisia Europeană miercuri, la Bruxelles.