Precizare privind alegerea reprezentanților studenților în Senatul Universității

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-au votat luni, 25 ianuarie 2016, membrii Senatului, atât pentru personalul didactic, cât și pentru studenți. În ceea ce privește alegerile pentru reprezentanţii studenţilor, au fost contestate alegerile de la Facultatea de Biologie şi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, ambele fiind acceptate de către Comisia Electorală de Contestații.Ca urmare Biroul Electoral Central a propus refacerea votării reprezentanţilor studenților în Senat la cele două facultăţi, în perioada 15-16 februarie, imediat după încheierea vacanței studențești. Datele propuse urmează să fie supuse aprobării Biroului Senatului Universității “Alexandru Ioan Cuza”.Reamintim faptul că votul se exprimă privind reprezentanții din Senat de la toate facultățile (nu doar facultatea proprie), astfel încât rezultatele alegerilor pentru reprezentanții studenților în Senat vor putea fi făcute publice doar în urma încheierii alegerilor studențești.