MAI vrea încă un secretar de stat, care să coordoneze prefecții

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune, într-un proiect de act normativ lansat marți în dezbatere publică, înființarea unui post de secretar de stat care să coordoneze prefecții. „Măsura este necesară pentru realizarea obiectivului strategic sectorial privind redefinirea locului și rolului instituției prefectului în cadrul procesului de reformă a statului și de modernizare a administrației publice. De asemenea, se are în vedere misiunea prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, și implicit a instituției pe care o conduce în buna desfășurare a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de criză și de urgență”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. În prezent, MAI are patru secretari de stat, patru subsecretari de stat și secretar general. Totodată, prin proiectul de hotărâre de guvern supus dezbaterii publice se propune transformarea Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale în direcție generală, cu atribuții inclusiv în domeniul Schengen, precum și de protocol extern și relații consulare. O altă modificare a schemei de organizare a Aparatului Central al MAI are în vedere înființarea Direcției Fonduri Nerambursabile, având ca obiectiv găsirea de soluții care să determine un grad cât mai mare de absorbție a fondurilor europene. Unitatea va fi responsabilă de gestionarea integrată a activităților de informare, evaluare, depunere proiecte, creștere eligibilitate, management și control pentru fondurile nerambursabile la nivelul MAI. Potrivit MAI, distinct de proiectul de act normativ, la nivelul structurilor subordonate, în perioada imediat următoare, vor avea loc analize proprii de eficientizare a activităților, care vor viza, printre altele, dezvoltarea structurii de combatere a terorismului de la nivelul Poliției Române, operaționalizarea Unității Naționale de Informații privind Pasagerii din cadrul Poliției de Frontieră Române, precum și alte măsuri necesare pentru adaptarea la provocările actuale.