Tânăr cercetat de poliţiştii de frontieră ieşeni pentru contrabandă cu ţigări

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora –        I.T.P.F. Iaşi au depistat un cetăţean din Republica Moldova care încerca să introducă ilegal în România peste 3.100 de pachete ţigări de contrabandă,  pe care le-a trecut peste  râul Prut cu ajutorul unei funii. Pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse accizabile. Astfel, luni, 1 februarie, în jurul orei 4.00, poliţişti de frontieră au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Măcăreşti, în apropierea malului românesc al râului Prut, o persoană de sex masculin care transporta în spate două colete voluminoase, învelite în folie de culoare neagră. ”Lucrătorii noştri au reţinut persoana în cauză si au condus-o la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, s-a stabilit că aceasta este cetăţeanul din Republica Moldova  M. U., în vârstă de 20 de ani. În urma inventarierii coletelor, au fost descoperite 3.125 pachete ţigări marca Plugarul, în valoare de aproximativ 35.390 lei. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a fost contactat de un prieten, care i-a propus ca, în schimbul unei datorii de 700 euro, pe care M. U. o avea la acesta, să transporte coletele cu ţigarete, de la malul râului Prut, până în localitatea Măcăreşti. Tânărul a mai adăugat că a intrat legal în România, s-a deplasat la malul românesc al râului Prut unde, cu sprijinul unor persoane din Republica Moldova, a tras cu o funie cele două colete prin apa râului”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. A fost dispusă măsura confiscării ţigaretelor şi a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar tânărul a fost predat autorităţilor statului vecin în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi depistării tuturor persoanelor implicate. (E.M.)