Deputatul Petru Movilă cere Ministerului Sănătății să ia măsuri pentru stoparea ”crizei sângelui” din spitale

Deputatul ieșean Petru Movilă, membru în Comisia de sănătate din Camera Deputaților, solicită Ministerului Sănătății să ia măsuri urgente în vederea stopării crizei sângelui din centrele regionale de transfuzii sanguine, dând exemplu în acest sens situația înregistrată în ultima perioadă la CRTS Iași, unde din cauza lipsei sângelui din stoc, conducerea instituției a fost nevoită să apeleze la ajutorul populației și al centrelor similare din celelalte județe din Moldova, pentru a asigura cantitatea necesară de sânge pentru funcționarea spitalelor, respectiv a sălilor de operații din unitățile medicale. Printre propunerile înaintate Ministerului Sănătății de către parlamentarul ieșean se numără suplimentarea statului de funcții al CRTS-urilor cu un număr suficient de posturi pentru personalul de specialitate medico-sanitară, asigurarea gărzilor zilnic și la sfârşit de săptămână, continuarea activității și în zilele de sâmbătă, în condiţiile în care majoritatea persoanelor angajate în unitățile private neputându-se prezenta la sediul unității în cursul săptămânii, încadrarea corespunzătoare a Centrelor Regionale de Transfuzii Sanguine, având în vedere specificul activităţii acestora, respectiv încadrarea acestora ca unități de urgență, creșterea corespunzătoare a salarizării personalului, creșterea nivelului sporului de periculozitate.  ”De ani de zile asistăm la aceeași situație, care pune în pericol viața pacienților. La întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Sănătății am discutat și despre modul în care funcționează aceste centre regionale. Consider că este absolut necesar ca CRTS să beneficieze de maximă atenție în sistemul de sănătate, cu prioritate în sistemul de urgență. Propunerile pe care le-am făcut vin din partea specialiștilor din centrele regionale și, puse în practică, ele pot stopa criza cu care se confruntă spitalele de atâta vreme. De asemenea, am propus o soluție viabilă de administrare și utilizare a centrelor mobile de recoltare a sângelui, conform procedurii deja implementate de funcționare a sistemului, conform parteneriatului încheiat între Ministerului Sănătății și Ministerul de Interne”, a declarat deputatul Petru Movilă, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. (E.M.)