90 de instituții de învățământ din toată lumea participă la World Education Fair

Cei care doresc să studieze în străinătate vor avea ocazia să discute cu reprezentanții unora din cele mai importante universități, colegii și licee internaționale la cel mai important târg educațional al anului. World Education Fair va fi organizat în acest week-end la hotelul Radisson Blu, unde se așteaptă peste 5000 de vizitatori, în cele două zile în care se desfășoară. Vizitatorii vor avea ocazia să discute cu reprezentanții a 90 de instituții de învățământ din toată lumea despre ofertele de studii universitare, mastere, MBA, studii liceale, dar și tabere academice de limbi străine.Târgul este singurul de acest gen organizat în țara noastră și va avea loc și în Constanța și Craiova. ‘Am venit în întâmpinarea părinților și copiilor care sunt interesați de studii în afara țării cu un concept integrat de consultanță. Practic, sub emblema Educație 360, la World Education Fair, se vor putea accesa informații despre toate zonele educaționale cu care un tânăr vine în contact atunci când dorește să studieze în afară. Și aici vorbim de informații despre tabere academice, prin care tinerii se pot acomoda cu limba și sistemul din străinătate. Apoi, vizitatorii pot lua contact cu ofertele educaționale ale celor mai prestigioase licee și colegii internaționale. În cele din urmă, tinerii care vor să urmeze programe de licență, master sau MBA în străinătate vor avea aici toate informațiile direct de la sursă, inclusiv cele legate de burse de studii și împrumuturi’, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Studiile externe în IT sunt cele mai căutate de tinerii români

În prezent sunt peste 45.000 tineri români care studiază în străinătate, la diverse nivele educaționale, licee sau universități, iar numărul acestora este în creștere cu aproximativ 20% pe an. Conform statisticilor IntergralEdu, tinerii români care pleacă să studieze în afară aleg în ordine următoarele domenii universitare de studiu: IT, business management, media și comunicare, management hotelier și inginerie.În ceea ce privește ‘destinațiile’ universitare ale tinerilor români, topul este dominat de Marea Britanie cu Coventry, Greenwich, Lancaster, urmată de Olanda (The Hague University of Applied Sciences) și Danemarca (VIA University). ‘1 din 3 tineri care vin la noi setați pe o anumită universitate din afară ajung să își modifice radical opțiunile după discuțiile cu consultanții noștri, chiar și în sensul schimbării domeniului de studiu. Este foarte important ca tinerii care doresc să studieze în străinătate să își facă o evaluare a resurselor și bagajului academic înainte de a porni pe acest drum. Din acest motiv, încă din primele clase de liceu, este esențială discuția cu un consultant educațional care să facă o evaluare profesională a tânărului înainte ca acesta să decidă ce profesie să îmbrățișeze și unde să se pregătească pentru aceasta’, precizează Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Cine poate să studieze în afara țării

Creșterea procentului de tineri care studiază în afara țării de cetățenie a devenit un fenomen pan european, odată cu armonizarea strategiilor educaționale la nivelul Uniunii Europene. Universitățile și-au adaptat ofertele educaționale și și-au deschis mai larg porțile pentru cetățenii de alte naționalități, fie că vin tot din zona de vest sau din partea de est a Europei. ‘Pentru un tânăr român absolvent de liceu, studiul universitar în străinătate a ieșit de ani buni din zona inaccesibilă. Adică facultățile din vest nu mai sunt dedicate doar elitelor sau celor cu posibilități materiale consistente. Practic, orice tânăr care dorește să facă acest pas și a luat chiar și o notă mai mică la Bacalaureat, poate să studieze în afară. Doar că trebuie să știe să caute universitatea care i se potrivește, iar aici revenim la importanța rolului unui consultant educațional, care îl poate direcționa. Totodată este important ca tinerii care doresc să plece la studii în străinătate, să înceapă pregătirea cu 3-4 ani înainte și pregătirea dosarului cu cel puțin un an înainte de începerea studiilor. Majoritatea universităților, după deadline-urile setate, ramân însă cu locuri disponibile, prin urmare, tinerii români care au pierdut prima șansă de admitere, pot încerca și pe ultima sută de metri’, adaugă Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Cât costă studiile universitare în străinătate 

Pe lângă evaluarea profesională, tânărul și familia sa trebuie să fie conștienți de implicațiile financiare ale unui astfel de traseu. ‘În ciuda percepției generale, costurile studiilor în străinătate au devenit foarte accesibile în ultimii ani, grație sistemelor de burse și împrumuturi acordate de diverse state. Costurile mai mari, care nu sunt luate în calcul de multe ori, vin din acoperirea traiului zilnic. Și aici vorbim de o medie cuprinsă între 8.000 și 12.000 euro pe an, care acoperă chiria, biletele de avion, asigurarea de sănătate și banii de buzunar, pentru o țară din UE’, explică Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.Taxele de școlarizare pentru studii universitare pot fi acoperite prin împrumuturi oferite de guvernele statelor respective, cum se întâmplă, de exemplu, în Marea Britanie și Olanda. În același timp, țările nordice nu percep taxe de școlarizare pentru cetățenii UE, însă nivelul de admitere este competitiv, iar numărul de locuri limitat.În Marea Britanie taxele de școlarizare pot ajunge la 9000 de lire pe an, iar în Scoția la 1820 lire. Ambele sunt acoperite de împrumuturi acordate de stat, iar criteriile de eligibilitate sunt ușor de atins. În schimb întregul proces de acordare poate fi descuranjant uneori din cauza procedurilor. În Olanda taxele de școlarizare ajung la 1984 euro pe an, care pot fi acoperite prin intermediul unui împrumut. Atât Marea Britanie cât și Olanda au condiții de rambursare rezonabile. Cei care sunt interesați de studii în Marea Britanie trebuie să cunoască faptul că pe lângă taxele de școlarizare, se adaugă costul cu cazarea, care poate varia între 4000 și 6500 lire pe an și banii de buzunar, pentru care trebuie avută în vedere o sumă care începe de 300 — 500 lire pe lună.Nou pentru 2016, studenții români își pot finanța și studiile postuniversitare sau MBA în Marea Britanie cu împrumuturi acordate de Guvernul Britanic și Departamentul de Business Inovation. Mai precis, începând cu anul universitar 2016 — 2017, s-a aprobat acordarea de împrumuturi și pentru programele postuniversitare sau de MBA pentru studenții români. Valoarea maximă a unui împrumut pentru studii postuniversitare în Marea Britanie este de 10.000 de lire sterline și este valabilă pentru toate programele și formele de învățământ.IntegralEdu este cel mai important consultant educațional din România pentru studii în afara țării. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 24 de ani în consilierea elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA. IntegralEdu organizează cele mai mari târguri de consultanță educațională pentru studii în străinătate în cadrul cărora elevii, studenții și părinții acestora au ocazia să întâlnească reprezentanții unor școli și universități de prestigiu din întreaga lume. Pentru mai multe informații puteți accesa www.Integraledu.ro, www.worldeducation.ro și pagina de FB www.facebook.com/Integraledu.ro 

Tabere educaționale cu reduceri
Vizitatorii vor găsi la World Education Fair și cea mai completă oferă de tabere educaționale pentru copii și tineri de toate vârstele, dar și pentru adulți. Mai mult, organizatorii au pregătit oferte excepționale de tabere educaționale care pot fi rezervate direct la târg, din peste 300 de oferte din Europa și America de Nord. EduTaberele individuale în străinătate vor avea la târg discount-uri de la 5 pana la 20%, valabile doar în cadrul evenimentului. Vedeți AICI centrele de limbi straine participante.

Oferte pentru studii gimnaziale sau licee

Cei interesați de studii gimnaziale sau liceale în străinătate pot discuta cu reprezentanții unora dintre cele mai bune instituții de tip boarding sau college. De asemenea se va putea discuta și despre bursele pe care le oferă tinerilor români.

Întâlniri cu cele mai importante universități internaționale 
La World Education Fair vor aea loc întâlniri cu universități prestigioase din Europa și SUA, discuții individuale și sprijin din partea consultanților IntegralEdu în tot procesul de alegere corectă, aplicare și pregătire pentru viitoarele studii. Vor fi prezente universități din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Italia, Austria, Estonia, Spania și Belgia. Vezi aici lista institutiilor participante.Cei interesați care vor să facă un program de mastere sau MBA în străinătate vor fi așteptați cu vești bune. Începând cu 2016 și aceste programe sunt finanțate de către Guvernul Britanic, deci se poate beneficia de un împrumut studențesc.

Concursul Teenagers Today
În cadrul evenimentului va avea loc și alegerea câștigătorilor concursului Teenagers Today — Concurs de creație artistică — scurt metraj în limba engleză, unde toți participanții pot viziona filmele finaliste și pot vota cu tichetul primit la intrare.Participarea la World Education Fair este gratuită.