Ministrul Agriculturii: Cercetarea agricolă are nevoie urgentă de restructurare; practic, este în colaps

Cercetarea agricolă are nevoie urgentă de restructurare pentru că, practic, este în colaps, are datorii de peste 200 de milioane de lei, mai puțin de 400 de cercetători și o suprafață de numai 30.000 de hectare, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în plenul Senatului, la ‘Ora ministrului’. „Cercetarea are un rol esențial pentru creșterea competitivității în agricultură. Fără rezultatele cercetării nu mai putem fi competitivi pe piața europeană. Fostul comisar european pe agricultură, actualul premier Dacian Cioloș, a prevăzut 4 miliarde de euro pentru cercetarea agricolă din UE. Din păcate, România nu are proiecte decât pentru 34 de milioane de euro, restul sumelor sunt sunt luate de alte state membre care sunt mai bine pregătite pentru a absorbi fondurile de cercetare. (…) Propunerea noastră este ca, împreună cu Ministerul Educației, să avem un institut național care să înglobeze toate cercetarea. ASAS să rămână for de consacrare științifică, iar Institutul Național de Cercetare, pe modelul celui din Franța, să primească fondurile necesare. Vă reamintesc că cercetarea se află practic în colaps, are datorii de 200 de milioane de lei, iar din numărul mare de cercetători actualmente mai sunt mai puțin de 400 și din păcate toți sunt la o vârstă înaintată. Personalul, cu totul, reprezintă doar 3000 de angajați și suprafețele pe care le mai deține cercetarea agricolă se ridică la doar 30.000 de hectare”, a explicat ministrul Agriculturii. Șeful MADR consideră că fermierii români au nevoie de inovare și de rezultatele cercetării, iar tinerii trebuie stimulați cu salarii competitive ca să rămână în țară. „În aceste condiții, dacă nu reușim să venim cu sprijinul cercetării la fermieri, să le arătăm ce înseamnă inovare, să venim cu soiuri rezistente la secetă, cu rezultate de ultimă oră pe ceea ce înseamnă pesticide, mai ales că în vest se discută deja de pesticide inteligente care ajung exact unde trebuie la plantă, fără să afecteze mediul înconjurător. Este nevoie de o restructurare urgentă în acest sector. Gândirea noastră este să facem un institut național în coordonarea științifică a ASAS și în coordonare tehnică și să se asigure finanțare prin Ministerul Agriculturii și cel al Educației”, a spus șeful de la Agricultură. Potrivit acestuia, miercuri, vor avea loc discuții în acest sens cu premierul Dacian Cioloș și cu ministrul Cercetării și, ulterior, cu reprezentanții ASAS. „Mâine (miercuri — n. r.), după ședința de Guvern, vom avea o discuție cu premierul și cu ministrul Cercetării și, ulterior, cu ASAS, pentru a stabili concret măsurile și a veni în întâmpinarea cercetării pentru a o finanța corespunzător, cu salarii care să intereseze tinerii să rămână în agricultură. De câte ori am ocazia, îl citez pe Bill Gates, care spune că 20% din cei mai bun ingineri sunt români și este păcat că România lasă acești tineri să plece din țară. Trebuie să le oferim o șansă! Mulți cercetători sunt la vârsta pensionarii și, fără măsuri urgente, cred că deja am trecut de ceasul al 24-lea în care mai putem face ceva pentru cercetare”, a subliniat șeful MADR.