Premierul a discutat cu Věra Jourová, comisar european pentru justiţiei, despre ridicarea MCV

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu Věra Jourová, Comisar european pentru justiţie, protecţia consumatorului şi egalitate de gen, cei doi discutând despre lupta anticorupţie şi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Cei doi oficiali au mai discutat şi despre politica de protecţie a consumatorilor, egalitatea de gen, incluziunea socială a romilor şi propunerea constituirii la nivelul Uniunii Europene a funcţiei de Procuror general european, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă.Comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen se va întâlni şi cu ministrul Justiţiei, Raluca Prună, ministrul Muncii, Claudia-Ana Costea, precum şi cu membri ai Parlamentului.”Reuniunile se vor concentra asupra mai multor teme, printre care se numără progresul înregistrat de România în reformarea sistemului judiciar, contribuţia justiţiei la priorităţile comisiei Juncker, cum ar fi Piaţa Unică Digitală şi Agenda Europeană privind Securitatea, precum şi acţiunile prioritare în ce priveşte egalitatea de gen’‘, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.Întrevederea cu Raluca Prună va fi urmată de declaraţii de presă comune şi de un prânz de lucru cu ministrul Justiţiei şi înalţi reprezentanţi ai sistemului judiciar.La 15 februarie, premierul Dacian Cioloş a avut discuţii cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Oficialul european a declarat că MCV va fi ridicat în cursul mandatului acestei Comisii, în vreme ce premierul Dacian Cioloş a replicat că speră că România nu va trebui să aştepte până în ultimul an pentru ca acest lucru să se întâmple.