Credit Europe Bank a restructurat peste 1.000 dintre creditele clienților în franci elvețieni

Credit Europe Group a restructurat peste 1.000 dintre creditele clienților cu împrumuturi în franci elvețieni (CHF), a anunțat, joi, banca într-un comunicat remis AGERPRES. Din acestea, 30% au fost restructurate în anul 2015, în medie, obligațiile lunare de plată diminuându-se cu 20%. ‘Din cauza efectelor adverse generate de evoluția cursului de schimb CHF-RON, Credit Europe Bank a pus deja în aplicare o serie de măsuri de preîntâmpinare a dificultăților financiare traversate de client, acestea incluzând reducerea nivelului dobânzii și perioada de grație la plata principalului. Din dorința de a înțelege cât mai bine nevoile clienților din această perspectivă, a fost înființat, de curând, un Hotline (021.4065060) dedicat. Aici, clienții cu credite denominate în franci elvețieni (CHF), care au nevoie și doresc să acceseze soluții customizate (dedicate), vor putea să beneficieze mai ușor de un canal de comunicare cu reprezentanții instituției’, arată banca. În România, Credit Europe Bank are o rețea alcătuită din 57 de sucursale, agenții și puncte de lucru, precum și prin canale alternative de distribuție. Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca activează încă din 1993 sub titulatura Banca de Credit Comercial și Industrial, ulterior ca Finansbank (2000) și apoi, din 2007, în urma unui proces de rebranding, sub numele Credit Europe Bank România.