CCR motivează decizia în cazul interceptărilor: SRI nu are atribuţii de cercetare penală

Curtea Constituţională a României a motivat decizia legată de interzicerea Serviciul Român de Informaţii să desfăşoare activităţi de supraveghere tehnică, susţinând că SRI nu are atribuţii de cercetare penală. Inspectoratul General al Poliţiei Române(IGPR) a anunţat printr-un comunicat de presă, miercuri, că „se impune o suplimentare structurii cu 1.000 de posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie precum şi rectificarea bugetului instituţiei cu 30 de milioane de euro”.”Curtea constată că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală şi lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei şi a altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condiţiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informaţii, care are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, există şi alte servicii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuţii în varii domenii”, a explicat CCR în motivarea deciziei.Totodată, Curtea Constituţională susţine că „sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor”.Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale, mai exact articolul care arată cine execută această supraveghere (interceptări ale comunicaţiilor, înregistrări audio-video ambientale).Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituţional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”, CCR stabilind că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” nu respectă Constituţia şi este neclară.Conducerea DNA explică, printr-un comunicat de presă, care sunt efectele deciziei CCR privind interzicerea realizării interceptărilor de către SRI, susţinând că hotărârea va impune detaşarea, în cadrul D.N.A., a 130 de poliţişti dar şi cheltuieli de aproximativ 10.415.000 euro.DNA precizează că modificarea legii „va impune detaşarea, în cadrul D.N.A., a unui număr de 130 de lucrători de poliţie şi pregătirea specifică a acestora precum şi achiziţia de autovehicule şi echipamente tehnice suplimentare”, explicând că „aceste măsuri presupun un efort bugetar în valoare de aproximativ 10.415.000 euro”.Conducerea DNA a transmis Ministerului Justiţiei o adresă prin care solicită „promovarea unei hotărâri de guvern prin care să fie suplimentat numărul maxim de posturi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu 130 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, precum şi rectificarea bugetului instituţiei cu suma anterior menţionată”, a anunţat instituţia.În adresa trimisă Ministerului Justiţiei se arată că „în situaţia în care organele judiciare se vor afla în imposibilitatea de a folosi resursele operaţionale ale S.R.I., va fi necesară suplimentarea resurselor proprii ale D.N.A. pentru a putea asigura în continuare eficienţa activităţii de investigare a infracţiunilor de corupţie”, realizându-se în acest scop o evaluare preliminară a volumului de activitate al D.N.A. din perspectiva activităţii de supraveghere tehnică, context în care au fost estimate şi cheltuielile care s-ar impune, suma totală fiind estimata la aproximativ 10.415.000 euro.În acestă sumă, DNA a inclus achiziţionarea de logistică pentru realizarea interceptărilor ambientale, achiziţionarea de logistică în materia interceptării comunicaţiilor, detaşarea a 130 de poliţişti şi instruirea lor, „atribuirea/ achiziţia unui sediu secundar pe raza municipiului Bucureşti în proximitatea sediului central al DNA (suprafaţă utilă de minim 1.000 – 1.500 mp şi loc de parcare pentru minim 10 autovehicule)” dar şi achiziţionarea a 30 de autoturisme.De asemenea, conducerea DNA menţionează că „pentru aceste estimări, s-a avut în vedere ipoteza folosirii de către organele de urmărire penală a infrastructurii existente la nivelul S.R.I, pentru interceptarea comunicaţiilor la distanţă. În situaţia în care ar fi necesare achiziţii suplimentare pentru substituirea acestor echipamente, costurile ar creşte în mod substanţial, fără ca la acest moment să putem face o estimare, având în vedere că un asemenea demers nu a mai fost realizat în cadrul sistemului judiciar”.DNA estimează că activitatea instituţiei ar putea reveni la standardele din prezent într-un interval de aproximativ doi ani de la momentul la care sunt asigurate resursele menţionate.Conducerea DIICOT susţine că „va solicita Ministerului Justiţiei înfiinţarea serviciului tehnic al Direcţiei” fiind nevoie de 200 de lucrători de poliţie şi de o investiţie de 20 de milioane de euro, a transmis instituţia, miercuri, într-un comunicat de presă.Potrivit unui comunicat, DIICOT „va solicita Ministerului Justiţiei promovarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii 508/2004 prin care va solicita înfiinţarea serviciului tehnic al Direcţiei”.”Această modificare va impune achiziţia de echipamente tehnice specifice şi detaşarea iniţială a unui număr de 200 de lucrători de poliţie în cadrul DIICOT, precum şi asigurarea trainingului acestora. Aceste măsuri presupun un efort bugetar de peste 20.000.000 de euro, această sumă fiind susţinută la acest moment doar de sumele utilizate de alte unităţi specializate de parchet în acelaşi demers, sumele absolute putând fi precizate numai după un calcul judicios efectuat împreună cu specialiştii în domeniu. Precizăm că nu putem raporta la acest moment necesarul de resurse la un reper existent, deoarece Direcţia nu deţine nici un mijloc tehnic şi nici un specialist desemnat”, transmite DIICOT.Totodată, în comunicatul transmis se mai spune că „aceste necesităţi au devenit urgente o dată cu publicarea motivării deciziei CCR pe site-ul instituţiei, motivare din care rezultă că organele judiciare nu vor mai putea utiliza suportul tehnic al SRI nici măcar pentru a implementa mandatele de supraveghere tehnică în sistemul naţional. În aceste condiţii, dat fiind faptul că DIICOT nu beneficiază de poliţie judiciară proprie şi nici de un Serviciu Tehnic adecvat necesităţilor Direcţiei, trebuie dată eficienţă dispoziţiilor art. 15 din Legea 508/2004 sau textului corespunzător din proiectul de lege de modificare a Legii 508/2004”.Insituţia informează că „va aduce la cunoştinţa Ministerului Justiţiei lămuriri cu privire la necesitatea promovării actului normativ prin care să fie amendată legea de organizare a DIICOT şi rectificarea bugetului instituţiei cu suma ce urmează a fi determinată”.