Cea de-a III-a ediție a campaniei ”Oamenii Timpului”, organizată sub patronajul Ministerului Culturii  

 

Luni, 14 martie, la Palatului Culturii din Iași a avut loc conferința de presă prilejuită de aniversarea a 140 de ani de la apariția primului număr al revistei ”Timpul” și de lansarea celei de-a III-a ediții a campaniei de interes public național ”Oamenii Timpului”, eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană ”Timpul” și organizat de Asociația revistei Timpul”, în parteneriat cu instituțiile administrative și culturale din Iași, precum și cu instituțiile academice și economice. Evenimentul, la care au participat Adriana Nazarciuc, președintele Asociației revistei ”Timpul”, prof.univ.dr. Daniel Șandru, directorul revistei ”Timpul”, conf.univ.dr. George Bondor, redactor-șef ”Timpul”, Mihai Chirica, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Iași, Marius Bodea, director Aeroportul Internațional Iași, dr. Lăcrămioara Stratulat, manager Complexul Muzeal Național ”Moldova”, Alin Aivanoaie, vicepreședinte Consiliul Județean Iași, prof.univ.dr. Doru Tompea, rector Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, prof. Florin Iancu, manager proiect ”Oamenii Timpului”, a fost moderat de actorul Adrian Păduraru. ”Urmându-și crezul inițial, campania de interes public național Oamenii Timpului, ediția 2016, cuprinde în aspirațiile și înțelesurile ei, ceea ce vedem noi mai important pentru timpul prezent: spiritul critic al societății civile, sursele națiunii care sunt educația și cercetarea, știința, arta, reperul moral conturat de memorie și istorie, efervescența jurnalismului, sănătatea și tinerii. Păstrăm generoasa legătură cu Chișinăul și Cernăuțiul, centre definitorii ale identității românești și, în același timp, ale culturii orientului european”, a declarat Adriana Nazarciuc, președintele Asociației Revistei ”Timpul”. ”La aniversarea a 140 de ani de la apariția publicației Timpul, echipa care se ocupă în prezent de destinul revistei sărbătorește, împreună cu partenerii, cu colaboratorii și cu întreg publicul cultivat, prin editarea unui număr festiv, de 100 de pagini, editat în format de lux, precum și prin mai multe evenimente culturale de amploare. Pe data de 15 martie, începând cu ora 12:00, are loc, la Institutul Francez Iași, dezbaterea Timp și istorie în publicistica românească, prilej cu care lansăm și numărul festiv al revistei. Tot pe data de 15 martie, cu începere de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, invităm publicul la o seară artistică: actorul Adrian Păduraru citește vechi texte din Timpul, inclusiv texte și poezii ale lui Eminescu, iar Raluca Știrbăț susține un recital de pian de patruzeci de minute, care are tema Între dans și vis, transpunând publicul de astăzi în atmosfera saloanelor muzicale din urmă cu 140 de ani. În sfârșit, pe parcursul întregii zile de 15 martie, revista Timpul se găsește și la Aeroportul din Iași, unde călătorii care vin sau pleacă din Iași sunt întâmpinați de către actori îmbrăcați în costume de epocă, pe acordurile unor melodii ale secolului al XIX-lea, fiind invitați la lectura revistei. Toate aceste evenimente inaugurează atât seria dezbaterilor și a conferințelor din acest an aniversar cuprinse sub denumirea Caravana Timpului, cât și ediția a III-a a Campaniei Oamenii Timpului, care va avea o anvergură națională”, a afiramt, la rândul său, George Bondor, redactor șef al Revistei ”Timpul”. Potrivit prof. Daniel Șandru, directorul Revistei ”Timpul”, cea de-a III-a ediție a campaniei ”Oamenii Timpului” se va desfășura sub patronajul Ministerului Culturii, iar Gala Extraordinară, ce va avea loc la finele anului, va beneficia de Înaltul Patronaj acordat de Alteța Sa Regală Margareta, Custodele Coroanei României. (E.M.)