Dîncu: Avem un lucru care este foarte grav, noi avem o piramidă inversată în administrație

În administrație există o piramidă inversată, ceea ce reprezintă un aspect „foarte grav”, a declarat miercuri seara vicepremierul Vasile Dîncu.”Avem un lucru care este foarte grav, noi avem o piramidă inversată în administrație. O să public date din analizele pe care le facem, în foarte scurt timp, pentru că lucrăm la o strategie pe care am trecut-o deja prin cele mai multe foruri ale noastre și o vom face publică. Noi avem o piramidă inversată — cei mai mulți funcționari publici sunt cei de sus, și cei mai puțini sunt cei debutanți și cei de jos”, a argumentat ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, într-un interviu la Digi 24.Potrivit vicepremierului, va trebui reconstruită această piramidă.”De exemplu, când cineva iese de sus la pensie, postul se mută jos, la debutant, nu mai rămâne sus ca să păstrăm această piramidă. Și atunci vom construi sisteme de motivație, sisteme adaptate unei administrații moderne, credem noi. În plus, încercăm să legiferăm și să construim administrație locală. Pentru că, deși avem oameni în administrația locală mult mai competenți decât mulți din administrația centrală, avem un dezechilibru — jumătate sunt în administrația centrală, jumătate sunt în administrația locală. Or, în administrația locală, sunt mii de localități”, a adăugat Vasile Dîncu.