Comercianții de produse agricole care dezinformează consumatorii vor fi scoși de pe piață

 

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu a declarat că „produsele agricole realizate în țara noastră și inscripționate Produs românesc vor ajunge mai repede pe farfuria românilor”, în condițiile în care se lucrează la o modificare în legislație care să faciliteze comercializarea acestor produse.

„Lucrăm la schimbarea legislației în așa fel încât să permitem apariția produselor românești acolo unde le este locul, adică la întâlnirea cu consumatorul, în lanțurile de magazine, în alimentare, oriunde are impact direct cu consumatorul, produsul românesc trebuie să fie prezent”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Daniel Botănoiu.

El a ținut să adauge că acei comercianți „care vor vinde produse agricole străine fără să indice țara de proveniență vor fi scoși de pe piață”. „Dezinformarea practicată de unii comercianți de produse agricole este un fals și va fi pedepsită pe măsură, de la amenzi cuprinse între 10.000-15.000 de lei, până la suspendarea și închiderea activității”, a adăugat Botănoiu.

Secretarul de stat a afirmat și că trebuie și „consumatorii să fie mai atenți la ce pun în farfurie”. „Toți trebuie să facem mai mult, consumatorul în momentul în care se duce să cumpere un produs trebuie să se uite cu mare atenție și să cântărească foarte serios în ce țară se vor duce banii (…) dar și la locurile de muncă din mediul rural, migrația din mediul rural, menținerea locurilor de muncă din mediul rural și tradiția pe care o apreciază toată lumea, căci în România, pe lângă peisajele superbe, se mănâncă cum trebuie, produse gustoase și de înaltă calitate”, a mai declarat Daniel Botănoiu.

Secretarul de stat Daniel Botănoiu a fost prezent vineri la Râmnicu Sărat la prima ediție a Festivalului apicultorilor organizat Asociația Apicultorilor Profesioniști „Albina Râmniceană”.