Ministrul de Externe Andrei Galbur va efectua o vizită oficială în Estonia

Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene va efectua o vizită oficială în Estonia în perioada 13 – 14 aprilie, la invitaţia omologului său estonian Marina Kaljurand, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Programul vizitei la Tallinn va include întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe al Estoniei Marina Kaljurand, speakerul parlamentului Estoniei Eiki Nestor şi prim-ministrul Estoniei Taavi Rõivas.

De asemenea, ministrul Andrei Galbur va susţine o prezentare publică privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE la Centrul pentru Parteneriatul Estic din Tallinn.