Papa Francisc le-a cerut credincioșilor catolici să i se alăture în rugăciune pentru reușita călătoriei sale în Lesbos

 

Papa Francisc le-a cerut miercuri catolicilor din lumea întreagă să se roage pentru călătoria sa de sâmbătă în insula Lesbos, unde urmează să își exprime „apropierea și solidaritatea” față de migranți și de poporul grec, transmite AFP. Într-un mesaj lansat la sfârșitul audienței generale din Piața Sfântul Petru, Suveranul Pontif a vorbit despre vizita sa în Lesbos, în contextul în care întreaga Europă este divizată în privința primirii migranților. „Sâmbăta viitoare voi merge în Lesbos, pe unde au trecut mulți refugiați în ultimele luni”, a spus Papa. „Mă voi duce acolo, alături de patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, și de arhiepiscopul Ieronim al Atenei și întregii Grecii, ca să îmi exprim apropierea și solidaritatea față de refugiați, de cetățenii din Lesbos și de întreg poporul grec atât de generos în felul în care i-a primit pe migranți”, a spus el, evidențiind latura ecumenică a călătoriei sale. Suveranul Pontif, care a vorbit în fața a circa 22.000 de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru, le-a cerut să îl însoțească spiritual în acest demers. „Vă rog să fiți alături de mine în rugăciune”, a spus Sfântul Părinte. Papa Francisc a făcut din primirea solicitanților de azil, migranților și refugiaților, una din prioritățile sale, cerând Europei să nu le închidă porțile și să îi accepte pe cei care au fugit de sărăcia și foametea din țările lor. La începutul pontificatului său, în iulie 2013, într-un gest similar de mare importanță simbolică, Jorge Bergoglio a vizitat insula italiană Lampedusa, un alt loc în care ajung mii de migranți. Vizita în Lesbos are loc în contextul unei vii dezbateri între europeni în privința politicii ce va fi adoptată față de afluxul de migranți din Orientul Mijlociu și Africa, în condițiile în care unele țări au ridicat garduri de sârmă la frontiere.