România, învinsă de Germania în meciul pentru menținerea în Grupa Mondială a Fed Cup

Echipa de Fed Cup a României a pierdut întâlnirea disputată la Cluj în compania Germaniei. După ce la finele primei zile scorul era egal 1-1, duminică, reprezentantele noastre au pierdut cele două meciuri de simplu, astfel încât soarta întâlnirii a fost decisă înainte de partida de dublu. Afectată de problemele la piciorul stâng și de oboseala acumulată după meciul de trei seturi câștigat ieri, Simona Halep a cedat în prima partidă a zilei în fața câștigătoarei de la Australian Open, Angelique Kerber, jucătoarea clasată pe locul 3 în ierarhia WTA impunându-se cu 6-2, 6-2. Agresivă și forțând liniile, Kerber a pus-o în dificultate pe campioana noastră, care a câștigat numai două dintre cele 8 ghemuri de serviciu și a convertit numai două dintre cele 6 mingi de break de care a dispus. Intrată în teren în locul Irinei Begu, Monica Niculescu a fost aproape de a ne duce visul mai departe cu două mingi de meci în partida cu Andrea Petkovic. După un prim set fulminant, închis la 0 de tricoloră în numai 30 de minute, Petkovic a revenit și a condus cu 4-1 în actul secund. Monica i-a anulat, însă, avantajul break-ului și a egalat la 4, apoi a preluat conducerea cu 6-5 după un break alb și a aruncat în aer sala polivalentă din Cluj când a făcut punctul de 40-15. Cele două mingi de meci s-au risipit ca un fum și Petkovic și-a continuat seria bună trimițând setul în tiebreak, unde odată detașată la 4-0 pe fondul căderii Monicăi, a profitat și a egalat tabela la seturi. Decisivul a fost o suită de 7 break-uri, ambele jucătoare având dificultăți în a-și închide serviciul, cea care a rupt această serie fiind jucătoarea germană după ce i-a anulat Monicăi două mingi de break în ghemul 8. Monica nu iese din șablon și cedează și al cincilea ghem de serviciu, astfel încât după două ore și 38 de minute partida se încheie 0-6, 7-6 (1), 6-3 în favoarea Andreei Petkovic și scorul întâlnirii România – Germania a devenit 1-3. Ca urmare a acestui rezultat, Germania se menține în Grupa Mondială a Fed Cup, în timp ce România retrogradează în Grupa Mondială II. În ultimul meci al întâlnirii, cel de dublu, Irina Begu și Alexandra Dulgheru au întâlnit dublulAnnika Beck / Julia Goerges. După aproape două ore și jumătate scorul a fost 6-7 (5), 7-6 (4), 10-7 în favoarea perechii germane, astfel încât scorul final consemnat este România – Germania 1-4.