La Festivalul de Film de la Los Angeles au fost anunțate 42 de premiere

Festivalul de Film de la Los Angeles, care se va desfășura între 1 și 9 iunie, și-a anunțat marți selecția, care cuprinde 42 de premiere. Organizatorii au evidențiat puternica participare a regizorilor femei sau aparținând unor minorități etnice, transmite miercuri AFP.

Festivalul, organizat de Film Independent, organizație non-profit care susține filmele și regizorii independenți și care decernează și premiile cinematografiei independente Spirit Awards, va avea cinci categorii: film artistic american, documentar, film artistic internațional și secțiunile „LA Muse”, despre viața din Orașul Îngerilor, și „Nightfall”, cu producții din cinematografia de gen.Conform unui comunicat al Film LA, 43% dintre cineaștii selectați sunt femei și 38% provin din minoritățile etnice. Competiția oficială cuprinde 56 de lungmetraje. „Selecția reflectă misiunea Film Independent, care este de a celebra diversitatea și de a descoperi o multitudine de voci inovatoare și proaspete”, a spus într-un comunicat directoarea festivalului, Stephanie Allain.

Manifestarea, organizată în rețeaua independentă de săli de cinema Arclight din Hollywood și Culver City (localitate de lângă Los Angeles), va fi deschisă de pelicula „Lowriders” a regizorului Ricardo de Montreuil. Filmul, avându-i în distribuție pe Eva Longoria („Neveste disperate”), Melissa Benoist (din serialul „Supergirl”) și Tony revolori („Grand Budapest Hotel”), prezintă comunitatea americano-mexicană din Los Angeles.Printre alte filme reținute pentru competiția oficială se numără „11:55”, cu Julia Stiles și John Leguizamo, despre întoarcerea unui soldat american confruntat cu propriul trecut, și „Heis” al regizoarei franceze Anais Volpe.