Eduard Grosu va participa la ediția din acest an a Turului Italiei

Eduard Grosu va lua startul în ediția din acest an a Turului Italiei. Grosu, care este unul dintre cei doi rutieri români care luptă pentru un loc la Rio, alături de Serghei Țvetcov, este legitimat la clubul italian Vini Fantini. Turul Italiei va porni din Olanda, primele trei runde urmând a avea loc în Țara Lalelelor, conform următorului program: 6 mai: Etapa 1: Apeldoorn (Olanda), 9,8 km (contratimp individual); 7 mai: Etapa a 2-a: Arnhem (Olanda) – Nijmegen (Olanda), 190 km:8 mai: Etapa a 3-a: Nijmegen – Arnhem, 190 km. După o zi de pauză va urma transbordarea în Italia.