VIRUSUL ZIKA: Un vaccin va fi disponibil abia peste doi sau trei ani

Primele teste pe oameni ale unui vaccin împotriva virusului Zika vor începe la toamnă, dar acesta nu va fi disponibil decât peste doi sau trei ani, după realizarea unor studii de eficiență, a explicat medicul american Anthony Fauci, director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), citat de EFE.

Fauci a declarat marți la o conferință de presă că testele pe oameni vor începe în septembrie, ceea ce nu înseamnă că vaccinul este gata pentru a fi utilizat. Nu este vorba decât de o primă probă, a precizat expertul, cu prilejul unui briefing al Organizației Panamericane a Sănătății (OPS).

„La începutul anului 2017 vom ști dacă va putea fi utilizat pe oameni, dar va fi nevoie de o perioadă de încă doi sau trei ani pentru realizarea unor studii de eficiență”, a spus el. Este foarte greu să accelerăm dezvoltarea unui vaccin, în condițiile în care siguranța lui trebuie să fie maximă, a explicat expertul.

Deocamdată, NIAID folosește fondurile alocate studierii altui virus transmis de țânțari, așteptând să fie alocați cei 1,9 miliarde de dolari promiși de președintele SUA, Barack Obama.

Fauci a precizat că una dintre cele mai mari dificultăți pentru a stopa răspândirea virusului Zika este faptul că țânțarul Aedes Aegypti, care transmite boala, atacă în principal oamenii și că larvele acestuia se dezvoltă atât în exterior, cât și în interiorul locuințelor.

Deocamdată îmbolnăvirile din SUA, exceptând Puerto Rico unde s-au înregistrat sute de cazuri cu transmitere locală, vizează doar persoane care au călătorit în străinătate, dar expertul a precizat că este foarte „probabilă” și apariția unor cazuri „locale”.