Proiect Erasmus + KA1 VET la Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir“ din Iaşi

Primul flux din cadrul proiectului Erasmus+ KA1 VET „Competenţe lingvistice şi IT – garanţia spre o angajabilitate de succes”, de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi s-a desfăşurat în perioada 17 – 29 aprilie, la Valencia (Spania), având ca partener ESMOVIA – Training and Mobility. Timp de 12 zile, cei 14 elevi ai liceului, de la clasele IX – XI cu profil bilingv – spaniolă, respectiv Arnăutu Adina, Balan Alexandru, Burlacu Bianca, Canefce Alexandru, Cobzaru Ecaterina, Damaschin Robert, Herghelegiu Mihaela, Iovan Andreea Maria, Loghin Raluca, Mateciuc Luiza, Merişescu Andrei, Mogîldea Mădălina, Pricope Iulisa, Rotariu Ada, însoţiţi de profesorii Dimitriu Anca şi Uriciuc Anca, au participat la un stagiu de formare profesională cu profil lingvistic, desfăşurând activităţi de documentare, de secretariat şi relaţii cu publicul, de analiză şi interpretare a textelor, de traductologie şi literaţie digitală. ”Prin activităţile profesionale desfăşurate precum şi prin cele culturale (vizitarea unor obiective turistice din Valencia ca Centrul istoric, Primăria, Bioparcul, Complexul cultural şi arhitectural modern Oraşul Ştiinţelor şi Artelor ce include Oceanograful,  Muzeul de Ştiinţe Prinţul Felipe şi Hemisfericul, Portul Juan Carlos, etc…), participanţii la stagiu şi-au format/îmbunătăţit competenţe de comunicare verbală/nonverbală în limba spaniolă, competenţe tehnice de editare şi literaţie digitală, de traducere automată a textelor ştiinţifice, de realizare a unor proiecte complexe de traducere, de lucru în echipă, de adaptare la medii diferite de lucru sau culturale. La finalul stagiului, după prezentarea temelor şi a produselor finale realizate pe perioada stagiului, elevii au primit certificatele de participare la stagiu acordate atât de compania în care au lucrat cât şi de partenerul Esmovia, precum şi Europass Mobility care atestă atât activităţile desfăşurate precum şi competenţele şi abilităţile achiziţionate pe durata stagiului de formare profesională”, a declarat prof. dr. Anca Dimitriu, directorul Liceului Teoretic ”Dimitrie Cantemir” din Iași. Următorul flux se va desfăşura în Karlsruhe (Germania) în perioada 23 mai – 3 iunie 2016, având ca partener alfatraining Bildungszentrum. La acest stagiu de practică profesională vor participa 14 elevi din clasele X-XI de la profilul matematică – informatică. (E.M.)