R. Moldova:Parlamentul a marcat Ziua Europei

Parlamentul Republicii Moldova a desfăşurat astăzi o şedinţă festivă cu ocazia marcării Zilei Europei, informează MOLDPRES.

În holul Legislativului a fost prezentată expoziția „Europa prin ochii copiilor”, care cuprinde desene realizate de copii din diferite localități ale ţării. Cele mai bune 12 lucrări vor fi incluse într-un calendar al Parlamentului dedicat Zilei Europei.

La şedinţa plenară de astăzi au participat ambasadorii misiunilor diplomatice și ai organizațiilor internaționale din R. Moldova. În debutul ședinței a fost prezentat un spot video despre așteptările cetățenilor ţării de la UE.

Cu ocazia marcării sărbătorii, speakerul Andrian Candu a venit cu un mesaj de felicitare. „UE înseamnă un viitor mai bun pentru toți cetățenii din R. Moldova, iar Ziua Europei este sărbătoarea ce reprezintă uniune și prosperitate, libertate și democrație, diversitate și egalitate, calităţi care trebuie să se regăsească atît în Parlament, cît şi în societate”, a menționat Candu.

„Viitorul R. Moldova este doar în UE, acolo unde există valori şi sînt respectate drepturile omului. Mulţumim mult statelor europene pentru aportul oferit ţării noastre şi felicit încă o dată cetăţenii cu ocazia marcării acestei sărbători”, a afirmat preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a susţinut că „temelia schimbărilor a fost victoria trupelor sovietice asupra fascismului, de aceea nu trebuie să uităm de omagierea memoriei acestora”.

„Trebuie să menţinem relaţiile bune cu UE, totuşi sub lozincile europene, pe parcursul ultimilor ani, s-au produs delapidări”, a specificat liderul PSRM, Igor Dodon.

Tot astăzi, începînd cu ora 21.00, va fi organizat un show de lumini. Clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului UE și ale tricolorului.

Ziua Europei este sărbătorită anual la data de 9 mai, fiind unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea şi pacea în rîndul europenilor.