Zgonea: Suma deplasărilor mele în alte instituții e mai mică decât a celor care fac afirmații

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat luni că suma deplasărilor sale în alte instituții este mult mai mică decât a celor care fac afirmații despre el, precizând că întotdeauna deplasarea sa a fost strict în interesul instituției pe care o reprezintă.

„Respect opiniile diversificate, dar să țineți minte de la mine o frază pe care am citit-o și eu într-o carte scrisă de un mare om de stat: între percepție și adevăr e o diferență foarte mare. Suma deplasărilor mele în alte instituții este mult mai mică decât a celor care fac afirmații și întotdeauna deplasarea mea a fost strict în interesul instituției pe care o reprezint. Nu comentez mai mult. Eu am fost dat afară din partid pentru indisciplină democratică, acum am observat că trebuie să ne așteptăm să schimbăm o lege pentru un om”, a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului, întrebat cum comentează declarația lui Liviu Dragnea potrivit căreia președintele Camerei a acționat împotriva partidului și se ducea des la Cotroceni.

Zgonea a menționat că, spre deosebire de alții, el acceptă și este de acord cu cât mai multe păreri, pentru că pluralitatea opiniilor este benefică pentru democrație.

„Cei care au venit cu aceste opinii pe care eu le respect trebuie să vină și cu argumente; în rest, fiecare are calea lui și fiecare trebuie să fie conștient de ce afirmă atunci când este om politic. Eu mă așteptam ca în această perioadă să discutăm despre problemele reale ale românilor, suntem în campanie electorală, să discutăm despre soluții de stânga sau de dreapta, să găsim soluții la problemele oamenilor”, a afirmat Zgonea.