CSA Steaua București, noua campioană a țării la polo pe apă

CSA Steaua București a reușit să oprească seria de opt ani a echipei CSM Digi Oradea la polo pe apă și a câșstigat titlul de campioană națională. Steaua a învins cu scorul de 12-5 (5-1 3-1, 2-0, 2-3), în ultimul meci al finalei Superligii, în bazinul Steaua. Scorul înainte de meciul deciciv era de 2-2, după două victorii ale Stelei, la București, și alte două ale celor de la CSM în Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu”. În ultimul meci, elevii lui Andrei Iosep au început în forță partida decisivă și au luat cu asalt poarta adversarilor, înscriind nu mai puțin de cinci goluri în primele opt minute, dupa care au avut meciul la discretie. Steaua a dominat categoric în Ghencea. CSM nu mai pierduse de ani de zile în acest mod drastic, scorul de 12-5 în polo arătând o dominare clară. Golurile Stelei au fost marcate de Murisic (4), Filipovic (3), Ianc (2), Teohari, Călin și Goanță (câte unul). Pentru CSM au marcat Cupic, Gheorghe, Chioveanu, Negrean și Markovic.