Rezultate excelente obținute de sportivii ieșeni la Campionatul Național Școlar de Gimnastică Ritmică

 

Un număr de 12 cluburi școlare din țară, reprezentând 56 de echipe, au participat în perioada 10 – 12 iunie, la Baia Mare, la Campionatul Național Școlar de Gimnastică Ritmică, competiție organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, care s-a adresat următoarelor categorii de vârstă: categoria Mica Gimnastă 6 – 8 ani, ansambluri și individual, categoria a IV-a 9 – 10 ani, echipe și individual, categoria a III-a 11 – 12 ani, echipe și individual, categoria a II-a 13 – 15 ani echipe și individual, senioare de la 16 ani, echipe și individual. La competiție, Iașiul a fost reprezentat de Clubul Sportiv Școlar ”Anghel Saligny” din Iași, sportivii noștri obținând rezultate remarcabile, atât la individual, cât și la echipe. Astfel, la individual, la categoria senioare: Verdeș Andreea  – componentă a lotului național s-a clasat pe locul I, cu șase 6 medalii la: individual compus, cerc, minge, măciuci, panglică, și cu echipa; Pavel Diana –  componentă a lotului național: locul I cu echipa și cinci locuri II la individual compus, cerc, minge, măciuci și panglică. Categoria a II-a: Brighenti Roxana – locul II la coardă; locul III la măciuci și individual compus. Categoria a III-a: Aniței Laura – componentă a lotului național: locul I cu șase medalii la individual compus, cerc, minge, coardă, și cu echipa; Coșarcă Iustina – locul II la cerc; locul III la măciuci, minge și individual compus, Străinu Christiana – locul III la coardă. Categoria a IV-a: Drăcșanu Crina – locul II la cerc și panglică, locul III la individual compus și exerciții fără obiect. Rezultatele obținute de Clubul Sportiv Școlar „Anghel Saligny” la proba pe echipe au fost următoarele: echipa de senioare – Campioană Națională, prin Verdeș Andreea și Pavel Diana; Echipa Categoria a III-a – Campioană Națională, prin Aniței Laura, Coșarcă Iustina, Străinu Christiana și Isac Denisa ; Echipa Categoria a IV-a – locul IV, prin Drăcșanu Crina, Parasca Laura, Crușnevschi Daria, Spițelnicu Cătălina, Melinte Amalia; Echipa Mica Gimnastă – locul VI, prin Melinte Francesca, Panainte Elisabeta, Lombada Miruna, Brânzei Bianca, Burlacu Medeea și Angheluș Elena. ”Averea agonisită” într-un an de muncă de acești copii deosebiți,conduși de antrenorii Cătălina Radu,  Oana Cozma și Constantin Radu este de 12 medalii de aur, nouă medalii de argint, opt medalii de bronz și trei locuri  IV,  cinci locuri V, patru locuri VI.  După cum a precizat prof. Constantin Radu, coordonatorul Clubului Sportiv Școlar ”Anghel Saligny”, în această perioadă, sportivii ieșenii se pregătesc asiduu pentru următoarea competiție majoră înscrisă în calendar, respectiv Campionat Național de copii și juniori, care va avea loc în perioada 30 iunie- 3 iulie, la Arad. (E.M.)