Viorica Dăncilă: PSD își exprimă regretul și indignarea față de uciderea deputatei britanice

„Am început acest Comitet Executiv cu un moment de reculegere pentru colega noastră, deputata laburistă care a fost ucisă în Marea Britanie pentru credința pe care o are că locul Marii Britanii este în interiorul Uniunii Europene și nu în afara ei. Nimic nu justifică acest act de o cruzime nemaiîntâlnită și credința politică nu trebuie să nască niciodată ură. De aceea Organizația de Femei, ca și PSD, este alături de familie, de prieteni și își exprimă regretele și indignarea față de ceea ce s-a întâmplat în Marea Britanie „, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței Comitetului Executiv al OFPSD.

Deputata britanică pro-UE Jo Cox, membră a Partidului Laburist, de opoziție, a murit după ce a fost atacată joi la Birstall, în nordul Angliei, a anunțat poliția locală, cu o săptămână înainte de referendumul privind ieșirea sau rămânerea țării în Uniunea Europeană, relatează Reuters, AFP și The Guardian. Jo Cox a murit după ce a fost împușcată și înjunghiată de mai multe ori după o întâlnire în circumscripția unde era aleasă.