Argentina s-a calificat în finala Copei America

Pentru al treilea an consecutive, Argentina va disputa o finală de turneu major, după Cupa Mondială pierdută în fața Germaniei (2014) și Copa America, cedată la loviturile de departajare în fața celor din Chile (2015). „Să jucăm această finală cu gândul că este un meci oarecare, nu o finală”, a spus Lionel Messi, după meciul câștigat contra SUA cu 4-0, în fața a 70.858 de suporteri, pe NRG Stadium din Houston, Texas. Messi a marcat un gol superb din lovitură liberă, cu un stâng care s-a dus la vinclu, și a oferit alte două pase de gol pentru reușitele lui Ezequiel Lavezzi și Gonzalo Higuain. Acesta din urmă a reușit o dublă în meciul contra americanilor. Victoria Argentinei și calificarea în finala Copei America a fost umbrită de accidentarea urâtă, suferita de Lavezzi. Acesta a căzut rău pe spate, peste zidul de reclame de la marginea terenului și a rămas minute bune imobilizat. În cele din urmă s-a ridicat și a fost transportat la spital. Argentina va întâlni în finală pe învingătoarea dintre Columbia și Chile.