CĂLDURA RĂCOROASĂ A SUFLETULUI ROMÂNESC

Minunea care include sufletul poporului român aflat la răscruce de gânduri, la intersecția motivelor naționale cu inspirația nepieritoare și tentantă a frumosului, reușește să ofere celor două litere ”i” și „e” dimensiunea reală a universului atunci când pronunțate sub formă de cuvânt, ne vorbesc despre bluza țărănească a românilor, atât de frumoasă, atât de simplă și de gingașă, de parcă prin ie românii își pun sufletele în palme, în gestul plenar al oferirii dezinteresate a ceea ce naște frumos din frumos și nu din întâmplare.

Iată cum recunoașterea intră pe ușa principală și nu pe fereastră atunci când frumosul și profundul gest al cusăturii manuale, repetabila îngânare de suflet românesc, în figuri geometrice sau simboluri arhetipale, vine să ne povestească despre cei ce au fost, despre cei ce sunt, lăsându-ne să înțelegem că cei care vor urma după noi nu vor fi alții decât copiii copiilor noștri.

Prin ie poporul român a reușit să-și coase istoria pentru a fi purtată de tinerele doamne sau de bătrânele doamne, de flăcăii și bărbații neamului, de copiii acestuia, astfel încât să existe acea comuniune asumată de responsabilitate pentru fiecare an petrecut întru creșterea poporului român aflat organic la răscruce de drumuri.

Iei i s-a rezervat astfel o provocare, pe care lumea modernă și-a asumat-o, ”inventând” o zi mondială a ei, 24 iunie.

De la o inițiativă ce a luat naștere pe Facebook, la un eveniment internațional de succes. Este vorba despre Ziua Universală a Iei tradiționale românești, care a fost propusă de comunitatea online „La Blouse Roumaine” și care a ajuns să fie sărbătorită în 48 de țări, în peste 100 de orașe de către românii de pretutindeni.

Pe 24 iunie sărbătorim împreună Ziua Universala a Iei. Aceasta nu este o campanie de publicitate, ci o celebrare a iei tradiţionale româneşti, oriunde s-ar afla pe Planeta. Ea este matricea noastră culturala, un simbol al identităţii si creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.

Cum sărbătorim Ziua Universala a Iei

Ne îmbrăcam în ie sau cămașa tradiţională românească albă. Cea mai reprezentativă imagine o putem pune ca fotografie de profil pe Facebook, specificând locul prin butonul de locație, care exista la fiecare imagine.

Aceasta fotografie trebuie postată apoi pe pagina de facebook La blouse roumaine: https://www.facebook.com/LaBlouseRoumaine10?fref=ts, unde va exista o aplicaţie prin care se vor putea vizualiza toate pozele de pe mapamond, îmbrăcând pentru o zi planeta în ie.

Ia, bluza românească, poate deveni un brand de țară recunoscut de toată planeta dacă vom reuși să promovăm împreună tradiția noastră moștenită din timpuri imemoriale.

Așa ca ne-am gândit ca pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea Sânzienelor, sa inauguram Ziua Universala a Iei. Am oscilat intre 24 iunie si 15 august, ziua de Sfânta Maria, insa prietena noastră Diana Năstase a descoperit o tradiţie veche din Maramureş, care ne-a convins ca Sânzienele au purtat ii.

Ce trebuie sa facem este foarte simplu. In aceasta zi fiecare ne vom îmbrăca într-o ie, ne vom fotografia si vom posta imaginea ca poza de profil pe Facebook sau in orice alta reţea sociala. Nu contează daca ia pe care o purtam este moştenire de la bunici si străbunici sau este adaptata modern de un designer. Important este sa fie alba. Nu contează daca va aflaţi in România, daca sunteţi românce în străinătate sau doar fane ale feminităţii romaneşti. Important e să o purtaţi cu drag. Astfel vom îmbrăca pentru o zi toată planeta în ie și, pentru a-i vedea efectul si răspândirea pe mapamond, s-a realizat o aplicaţie web și mobilă, unde vor fi colectate toate aceste fotografii cu fete si femei in ii.

Pentru acest demers s-a deschis grupul 24 Iunie – Ziua Universala a Iei:https://www.facebook.com/events/259904950878683/?fref=ts, unde aşteptam propuneri legate de iniţiativa noastră. Prioritatea numărul unu este de a distribui si comunica acest mesaj cat mai bine”.

Cred că putem spune că acest demers de invadare a lumii de către ia românească este unul pe cât de serios, pe atât de tentant. Iată că ”primarul capitalei americane, Muriel Bowser, a proclamat ziua de 24 iunie 2016 drept „Ziua Universala a iei” în Washington, D.C., răspunzând astfel demersurilor Ambasadei României în SUA”.

Mâine întreaga lume ar trebui să poarte ia românească, încercând astfel să-și dea seama, pe propria-i piele, ce căldură răcoroasă are sufletul românesc.

ADI CRISTI