Iulie – luna donatorului de organe; se vor organiza ceremonii religioase în 20 de localități

Asociația Transplantaților din România va împlini în luna iulie 20 de ani de activitate, iar cu acest prilej membrii asociației vor organiza ceremonii religioase de pomenire a donatorilor în mai multe localități din țară.

„Din 16 iulie 2014, Asociația Transplantaților din România dedica ziua de 16 iulie donatorului de organe. Luna iulie 2016 este specială, deoarece în această lună Asociația Transplantaților din România împlinește 20 de ani de activitate, iar noi, membrii asociației, dedicăm luna iulie donatorilor de organe, știuți și neștiuți. Spiritul lunii iulie 2016, Luna Donatorului de organe, va fi acela al recunoștinței, mulțumirii și comemorării. În 20 de localități din țară, membrii ATR, beneficiari ai unui transplant, vor organiza ceremonii religioase de pomenire a donatorilor — îngeri, la care invităm să participe pe toți cei care sunt doritori”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Vor participa la ceremonii donatori, familii de donatori, medici specialiști, coordonatori de transplant, iar acolo unde este posibil ceremoniile vor avea loc în bisericile din spitale.

„Pentru că Oradea este principalul reper în ceea ce privește activitatea de donare, prima ceremonie va avea loc la Oradea, vineri, 1 iulie, ora 11,00, la ‘Biserica cu Luna’ din central orașului”, precizează sursa citată.

În 16 iulie 1996, prin decizie a Judecătoriei sector 1 s-a constituit Asociația Transplantaților din România.