Victor Paul Dobre – ales vicepreședinte al Adunării Parlamentare a OSCE

Deputatul Victor Paul Dobre, membru al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE, a fost ales vicepreședinte al acestei organizații, la cea de a 25-a sesiune anuală care a avut loc la Tbilisi, în Georgia, în perioada 1 – 5 iulie.

Noua structură de conducere a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa este formată din președintele Christine Muttonen (Austria) și vicepreședinții Victor Paul Dobre (România), Vilija Aleknaite Abramikiene (Lituania), Azay Guliyev (Azerbaidjan), Isabel Santos (Portugalia), Robert B. Aderholt (Statele Unite ale Americii), Kent Harstedt (Suedia), George Tsereteli (Georgia), Peter Bowness (Marea Britanie), Roberto Battelli (Slovenia), informează un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

AP a OSCE este dimensiunea parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. A fost creată în aprilie 1991 și este formată din 323 de membri din cele 57 de parlamente naționale din statele membre ale OSCE.

Parlamentul României participă la AP OSCE de la înființarea acesteia, în calitate de membru fondator cu drepturi depline, și are o delegație permanentă formată din șapte parlamentari.