Iohannis: Summitul NATO a fost unul de succes pentru România; temele de interes au fost cuprinse în documentele finale

Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că Summitul NATO de la Varșovia a fost unul de succes pentru România, punctând că toate temele de interes pentru țara noastră au fost cuprinse în documentele finale.”Summitul NATO care s-a încheiat astăzi constituie un moment foarte important pentru Alianța Nord-Atlantică și pentru țara noastră. Pot spune cu toată certitudinea că a fost un summit de succes pentru România”, a spus Iohannis, într-o declarație de presă.

El a arătat că România își consolidează, astfel, poziția ca stat membru NATO și actor regional care contribuie la menținerea securității și stabilității într-o zonă marcată de numeroase riscuri și provocări.

Șeful statului a precizat că atât declarația privind securitatea trans-atlantică, cât și declarația finală a summitului NATO cuprind temele de interes pentru România, care au fost cuprinse în mandatul care a fost aprobat de CSAT.

În plus, Iohannis a precizat că la Summit au fost adoptate o declarație a Comisiei NATO-Ucraina, precum și o serie de documente Aliate care aprofundează elementele din declarația finală și avansează pe linia intereselor și obiectivelor României.

„România a dovedit că este nu doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate în regiune și, foarte important, Romania a dovedit ca este un Aliat credibil”, a spus Iohannis.

Șeful statului a precizat că obiectivele strategice ale României la acest Summit au vizat reafirmarea unității NATO și a legăturii transatlantice, consolidarea securității naționale, descurajarea factorilor de risc existenți și plasarea României și a regiunii Mării Negre ca elemente centrale ale securității euro-atlantice pe dimensiunea sudică a flancului estic.

El a indicat că principalele elemente de interes pentru România, obținute la Summitul de la Varșovia, privesc echilibrarea măsurilor luate, în cadrul noii posturi de apărare și descurajare, pe Flancul Estic, o prezență aliată înaintată adaptată constând din Brigada multinațională și Inițiativa de Instruire Intensificată, respectiv decizia privind elaborarea de opțiuni pentru consolidarea prezenței maritime și aeriene aliate în sudul Flancului Estic, un nou nivel în ce privește planificarea apărării pentru România în cadrul NATO, adică dezvoltarea planului de contingență obținut în contextul reuniunii anterioare a Alianței și declararea capacității operaționale inițiale a sistemului antirachetă al NATO, elementul esențial ale acestui progres fiind integrarea facilității de la Deveselu în sistemul Alianței Nord-Atlantice

Am obținut un plan de contingență dezvoltat

Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că la Summitul NATO s-a obținut un plan de contingență dezvoltat, care vizează România și regiunea din jurul său.

„Cu privire la planul de contingență dezvoltat, am atins un nou nivel în ceea ce privește planificarea apărării pentru România la nivelul NATO, în plus față de ceea ce s-a obținut în contextul Summit-ul precedent — deci un plan de contingență dezvoltat, aspect care vizează în mod direct România și regiunea noastră”, a anunțat Iohannis, într-o conferință de presă.

El a precizat și că la Summitul NATO a fost atins și obiectivul privind declararea capacității operaționale inițiale a sistemului antirachetă.

„În ceea ce privește declararea capacității operaționale a sistemului NATO antirachetă, am îndeplinit și obiectivul de a operaționaliza Facilitatea de apărare împotriva rachetelor balistice de la Baza Deveselu, un proiect bilateral strategic, care reflectă angajamentul ferm al SUA pentru securitatea europeană și a României. Am susținut constant realizarea acestui obiectiv și l-am îndeplinit. Am declarat la acest Summit capabilitatea operațională inițială a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, aspect de noutate, de maximă relevanță pentru Alianță și, evident, pentru România, consfințind astfel extinderea protecției antirachetă în Europa și, în particular, asupra întreg teritoriului României. Acest lucru a fost posibil numai datorită facilității de la Deveselu, care, astfel, este integrată în sistemul NATO antirachetă și devine bază NATO. În plus, prezența americană de la Deveselu este singura prezență americană operațională permanentă de pe tot Flancul Estic”, a spus Iohannis.

Vom avea o brigadă multinațională; Polonia și Bulgaria și-au anunțat contribuția certă

Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, după Summitul NATO, că pe teritoriul României va exista o brigadă multinațională la care și-au anunțat contribuția certă Polonia și Bulgaria.

„Ca inițiative concrete pentru România, vom avea o brigadă multinațională. Astfel, și acest punct al mandatului României a fost atins”, a anunțat Iohannis, într-o conferință de presă.

El a arătat că la această brigadă și-au anunțat contribuții certe Polonia — cu o companie — și Bulgaria — cu un batalion.

„Vom continua discuțiile pentru alte contribuții, dar semnele sunt foarte bune”, a precizat șeful statului.

Iohannis a arătat că România, la rândul său, își asumă partea sa de responsabilitate și contribuie cu o companie de infanterie cu elemente de sprijin logistic la efortul NATO din Polonia.

Șeful statului a subliniat că dacă pentru regiunea noastră este o prezență Aliată înaintată adaptată, cu un pachet de măsuri complex, în plan terestru, maritim și aerian, în nordul flancului accentul cade doar pe componenta terestră.

El a anunțat că România a obținut la Summitul NATO și crearea pe teritoriul său a unei Inițiative de Instruire Intensificată.

Am obținut dezvoltarea de noi opțiuni pentru dimensiunile aeriană și maritimă la Marea Neagră

Președintele Klaus Iohannis a anunțat sâmbătă că România a obținut la Summitul NATO de la Varșovia dezvoltarea de noi opțiuni pentru dimensiunile aeriană și maritimă la Marea Neagră, arătând că proiectul cadrului naval de exerciții și training va fi continuat.

„Am solicitat și am obținut dezvoltarea de noi opțiuni pentru dimensiunile aeriană și maritimă la Marea Neagră, în conformitate cu cele decise la ministeriala apărării din iunie. Acestea vor fi discutate în NATO în perioada imediat următoare și vor fi abordate de miniștrii apărării în octombrie”, a spus Iohannis.

El a precizat că declarația finală a Summit-ului include o mențiune clară la această sarcină trasată autorităților militare ale NATO.

„Vom continua proiectul cadrului naval de exerciții și training și așteptăm cu mare interes deciziile de la ministeriala apărării”, a afirmat șeful statului.

Iohannis a subliniat că prin deciziile adoptate la Summitul NATO regiunea Mării Negre a fost integrată în procesele Aliate de evaluare și contracarare a implicațiilor riscurilor de securitate la adresa NATO.

El a arătat că la Summit a fost aprobată o evaluare politico-militară a situației de securitate din regiunea Mării Negre și a implicațiilor sale pentru NATO.

„Poate nu sună senzațional, dar pot să vă spun că este o realizare importantă a României, pentru că inițierea acestei evaluări a fost făcută prin propunerea înaintată de România la reuniunea miniștrilor de externe NATO din mai 2015 de la Antalya. Este pentru prima dată când se adoptă un astfel de document privind Marea Neagră, care prevede expres un proces regulat de evaluare politico-militară a mediului de securitate din regiunea Marii Negre. Această analiză este baza pe care vor fi luate măsuri, în continuare, de către NATO”, a spus el.

Iohannis a indicat că astfel s-a trecut de la faza conceptuală la măsuri concrete, în plan operațional.

„Comunicatul final adoptat astăzi reconfirmă explicit importanța strategică pentru Alianță a Mării Negre, rezultat foarte important pentru noi”, a subliniat șeful statului.

Comandamentul de Divizie și Unitatea NATO de Integrare a Forțelor au fost omologate la Summitul de la Varșovia

Președintele Klaus Iohannis a afirmat sâmbătă că la Summitul NATO de la Varșovia Comandamentul de Divizie și Unitatea NATO de Integrare a Forțelor de pe teritoriul României au fost omologate.

El a amintit că a solicitat insistent, atât în cadrul NATO, cât și prin numeroase demersuri bilaterale în capitale aliate, o echilibrare a măsurilor pe întreg flancul, între Nord și Sud, arătând că acest lucru a fost obținut la Summit.

„Cele două tipuri de măsuri, pentru nordul și sudul flancului estic, sunt complementare, contribuind proporțional, adică adaptat în funcție de particularitățile situației de securitate de pe fiecare dimensiune, la realizarea noii posturi a NATO de descurajare și apărare”, a spus Iohannis.

El a precizat că în ce privește structurile de comandă și control Unitatea NATO de Integrare a Forțelor din România a fost operaționalizată complet începând cu 1 iulie, arătând că la această dată Comandamentul Multinațional la nivel de Divizie Sud-Est, asumat de țara noastră, a atins capabilitatea inițială.

„Atât Comandamentul de Divizie, cât și Unitatea NATO de Integrare a Forțelor au fost omologate la acest Summit și, mai mult, pentru Comandament a fost confirmat rolul de coordonare pentru cele două Unități NATO de Integrare a Forțelor din România și Bulgaria. Avem, deci, două structuri permanente de comandă și control NATO pe teritoriul țării noastre, dintre care una, cea la nivel de divizie, cu acțiune la nivel regional. Acestea sunt capabile să faciliteze dislocarea rapidă a forțelor aliate în regiune, în sprijinul apărării colective, dacă va fi nevoie, precum și să coordoneze pregătirea trupelor Aliate, să planifice și să conducă exerciții multinaționale complexe”, a arătat șeful statului.

El a precizat că atât Brigada multinațională, cât și Inițiativa de Instruire Intensificată, care vor fi relaționate între ele, vor fi plasate sub coordonarea Comandamentului Multinațional la nivel de Divizie Sud-Est din România.

„Astfel, acest comandament regional dobândește o importanță cheie în arhitectura de securitate aliată pe Flancul Estic”, a afirmat Iohannis.

SUA au anunțat participarea la exerciții NATO pe teritoriul României începând din 2017

Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că Statele Unite ale Americii și-au anunțat participarea consistentă la exerciții NATO pe teritoriul României începând din 2017.

De asemenea, el a precizat că și Turcia va participa la exerciții pe teritoriul țării noastre cu o brigadă.

„SUA au anunțat o consistentă participare la exerciții pe teritoriul României, începând din 2017. De asemenea, Turcia va participa la exerciții pe teritoriul României cu efective de nivelul unei brigăzi”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă.

El a arătat că această prezență americană se realizează în baza unei înțelegeri bilaterale și nu are la bază deciziile luate la Summitul de la Varșovia.

„Este în cadrul prezenței rotative, care este planificată a se desfășura începând din 2017. Acești militari vor veni în România, vor staționa o vreme. Este vorba de un număr important de militari care vor veni, vor sta în România, se vor antrena împreună cu soldații noștri”, a afirmat Iohannis.