Un desen de Degas, furat de naziști, a fost adjudecat cu 462.500 de euro la o licitație

Un desen al pictorului francez Edgar Degas, confiscat de naziști în 1940 și restituit recent familiei proprietarului, a fost adjudecat duminică pentru 462.500 euro la o licitație în apropiere de Paris, informează agenția France Presse (AFP).

Desenul ‘Trois danseuses en buste’ a fost achiziționat prin telefon de un colecționar italian, a declarat pentru AFP casa de licitații Osenat, organizatorul vânzării.Acest desen executat în cărbune pe hârtie de calc, realizat de Degas în jurul anului 1898, reprezintă balerine, dintre care una își ține neglijent o mână la spate.

Acesta a fost estimat la un preț situat între 350.000 și 450.000 de euro (excluzând taxele).

„Sunt foarte bucuroasă că există un colecționar care a cumpărat acest desen. El va putea avea o viață nouă”, a declarat pentru AFP, Viviane Dreyfus, fiica proprietarului desenului.

Desenul a fost confiscat în august 1940 de către naziști din casa de la Paris a medicului evreu Maurice Dreyfus. În 1947, el a semnalat autorităților franceze că desenul lui Degas nu se nuără printre lucrările care i-au fost returnate după război.

Lucrarea a fost găsită în 1951 într-un dulap al fostei ambasade germane la Paris dar nu a fost identificată ca fiind lucrarea solicitată de Dreyfus și a fost alocată apoi Muzeului Luvru.

Aproape 65 de ani mai târziu, restituirea lucrării a fost realizată cu ajutorul genealogilor conform unei noi proceduri introduse de Ministerul Culturii pentru a găsi proprietarii sau moștenitorii operelor de artă confiscate în timpul războiului, fără a se așteapta ca aceștia să apară.

„În septembrie, am primit un cadou din cer, atunci când am aflat că a fost găsit desenul lui Degas”, a spus Viviane Dreyfus, fiica lui Maurice Dreyfus și a celei de a doua soții a sa.

Maurice Dreyfus a murit în 1957, iar Viviane Dreyfus este una dintre beneficiarii de drept cu cele trei nepoate ale sale.

„E ca și cum tatăl meu ni l-a oferit de dincolo de mormânt. Am fost foarte emoționate”, a spus ea.

Nu puteau să-l împartă și, astfel, cele patru femei au vândut desenul. Dar la inițiativa licitatorului, acestea vor beneficia de o copie excelentă a desenului și în acest fel, va rămâne în familie, a mai spus Viviane Dreyfus, citată de AFP.