FUZIUNE CU BLOCAJ LA COZOROC

 

Aparent, Traian Băsescu ”a dat lovitura” cu ultima fuziune de pe scena politică, de această dată dintre PMP și UNPR. Nu știu încă ce a câștigat PMP, în urma acestei fuziuni și nici ce a câștigat UNPR. Partidul lui Gabriel Oprea, după ce mentorul său a plecat ”încotro a văzut cu ochii” din politică s-a trezit sedus și abandonat de PSD, de PNL și pe când se odihnea pe marginea șoselei, iată-l pe Traian Băsescu cum oprește în dreptul lui, intrând în vorbă, aparent să mai treacă canicula spre înserare: ”Dar, ce-i cu tine de ești așa de prăfuit, abătut, sleit și fără chef de vorbă? Ia, mai cu unele, mai cu altele, ce-o fi scris și pentru noi! Da, că de când Găbiță tot dă cu subsemnatul, nu prea mai are timp de voi! S-a dus! Nu ne mai ia în seamă! Este ocupat cu puzderia de extemporale dată în fața procurorilor, care au ajuns să-i ridice în grădină o bibliotecă întreagă de dosare! Suntem morți pentru el și el e aşijderea pentru noi! Cum, nu mai trage domnul general de armată la popota voastră?! De mult a ieșit din politică și s-a dus la întâlniri explicative. Și acum de ce vă pierdeți vremea pe drumuri, că doar nu ați dat în patima anticei meserii?  Încă nu. Mai încercăm ceva. Am rămas de căruță după ce am încercat s-o pipăim puțin pe Alina Gorghiu și PSD nu ne-a înțeles cercetarea. Apoi, când social-democrații ne-au lăsat din brațe, iar liberalii nu au vrut să riște cu noi, am ajuns aici, la răscruce de drumuri să așteptăm ”la ocazie”!. Și acum, sunteți liberi, rupți de orice fel de alianțe? Da, suntem liberi, rupți de orice, goi pe dinăuntru  și disponibili să facem orice, atât câți am mai rămas. Ia să veniți voi lângă mine, căci atâți câți ați mai rămas încăpeți pe bancheta din spate a Trabantului meu, dat de Angela Merkel pentru serviciile aduse statului german. Să facem o fuziune, cu noi deasupra și cu voi dedesubt, nu pentru a vă călării, ci pentru a vă proteja de tot felul de neaveniți, care vă vor mușca de fund, căci cine se asociază cu mine are acest risc de  asumat. Nu știu de ce, dar toți năvălesc să mă sfâșie, de la creaţia mea artistică ”Laura Codruța Kovesi” și până la toți cei cărora eu le-am semnat numirea în fotoliile de magistrați. Venim, domnule președinte, cum să nu venim, căci mai avem de ales: ori venim cu dumneavoastră, ori stăm cu soarele în cap, până ce ne vom evapora asemenea picăturii de apă, de parcă nici nu am fi existat niciodată. Vreau să vă spun, că cei care am rămas am rămas după principiul producerii esențelor tari. Puțini, dar buni! Răi de buni! Unul și unu. Sau, în câteva cazuri, unul și una! Dar să nu-mi veniți cu generalul de armată în frunte, că mi se oprește motorul, nu de alta! Domnule președinte, doar nu suntem copii. V-am spus că  omul care ne-a echipat politic nu mai există el pentru noi și nici noi pentru el. Suntem singuri, ai nimănui, nici măcar nu mai suntem ai noștri, atâta timp cât ne-am confruntat cu exodul plecării noastre dintre noi. Pace ție, domnule președinte! Băi, acum că tot v-ați urcat în Trabant, ia să-mi spuneți dacă la referendum ați votat împotriva mea? Cum să nu votăm împotriva dumneavoastră?! Atunci eram oameni serioși, în care se putea avea încredere! Și, acum? Acum ce? Acum, cum stați? Cam înghesuiți, dar, cu ajutorul PMP, mergem înainte!  

Între timp, după ce a trecut acest dialog peste munți și peste văi, iată că apare un prim comunicat ”pe surse”, care anunță evenimentul. Se vorbește despre miri, nași și alaiul de  nuntași, fără a se preciza locul în care pot fi felicitați mirii.

”PMP și UNPR fuzionează. Surse convergente au precizat că încă nu s-au stabilit termenii finali ai fuziunii, dar dacă va fi să fie un proces de unificare acesta va fi unul pe picior de egalitate. Cele două partide vor fi pe picior de egalitate, primul semnal fiind dat la nivel de președinți ai celor două formațiuni, Traian Băsescu și Valeriu Steriu”.

Chiar dacă nu are unde să se răsucească în mormânt, se spune că, la aflarea acestei vești, Gabriel Oprea, omul politic dezlegat de partid, și-a făcut cruce cu ambele mâini, ceea ce a dus la un blocaj auto sever, în dreptul Arcului de Triumf. Treceau batalioane române Carpații!

ADI CRISTI