Gorghiu, despre candidatura la parlamentare: Nu mă duc într-o filială unde e ușor; Blaga: Candidez la Timiș

 

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a afirmat luni că la alegerile parlamentare va candida într-o filială unde nu este ușor pentru liberali și a arătat că prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu va fi cu siguranță pe liste.

„O să fiu pe o listă într-o circumscripție unde va fi foarte greu pentru PNL. Nu mă duc într-o filială unde este ușor. În momentul acesta nu am să vă dau răspunsul”, a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.

Potrivit acesteia, cu siguranță, Cătălin Predoiu va fi în echipa PNL pe liste pentru Parlament.

„Nu am decis încă unde va candida fiecare, astfel încât încercăm să optimizăm scorul prin poziționarea unor lideri ai partidului pe anumite liste, urmează să decidem unde vom candida fiecare dintre noi astfel încât să putem optimiza scorul de la locale”, a arătat Gorghiu.

La rândul său, Vasile Blaga, copreședinte al PNL, a precizat că va candida acolo unde a fost și la alegerile precedente. El a candidat în județul Timiș la alegerile generale precedente.

În ceea ce privește o posibilă paritate între foștii membri ai PDL și foștii liberali pe aceste liste, Blaga a precizat că nu se pleacă de pe această poziție.

„Toți suntem liberali. Azi, în momentul în care am discutat și am validat în Comisia de unificare trei birouri politice județene restrânse, (…) am plecat de la ideea că nu mai pot fi parități. Între timp au fost alegeri locale, între timp au fost aleși 1.086 de primari. (…) Le-am transmis la sfârșit colegilor parlamentari că doar cei care vor munci vor fi pe aceste liste pe poziții așa-zis eligibile, pentru că un lucru este simplu în politică — totul este pe adunare. Scorul partidului va fi suma rezultatelor organizațiilor, astfel încât într-un județ în care avem șapte parlamentari va trebui să ia 70% pentru că au venit și de la vechiul PDL, au venit și de la vechiul PNL. (…) Dacă am gândi în ecuația aceasta, probabil că unii colegi gândesc, dar listele sunt județene, (…) vor fi 84 de capi de listă, ca să intri în Parlament îți trebuie 15%, presupun că ne vom propune mai mult. (…) În general, cei care nu performează își propun foarte mult. (…) Ce s-a întâmplat cu USL-ul acum patru ani sunt convins că nu se va întâmpla în România în următorii 50 de ani”, a afirmat liberalul.

El nu a dorit să facă un pronostic cu privire la scorul pe care PNL ar trebui să-l obțină la parlamentare.

„Când o să vă spună Dragnea ce face PSD, o să vă spun și eu ce face PNL”, a conchis Vasile Blaga.