Andrei Pavel si Florin Mergea

Mergea și Tecău s-au oprit în semifinale la Toronto

Tenismenii români Florin Mergea și Horia Tecău au fost învinși de cuplul Ivan Dodig (Croația)/Marcelo Melo (Brazilia/N. 3), cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 4.089.740 dolari. Mergea și Tecău, care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, au cedat după 71 de minute. Românii, capi de serie numărul cinci, vor primi 59.510 dolari și 360 de puncte ATP. Cei doi români au reușit doi ași și au comis 6 duble greșeli, în timp ce adversarii au avut 5 ași și 4 duble greșeli, salvând ambele mingi de break create de Mergea și Tecău.