JO – Handbal: România, la primul succes în grupă

Naționala feminină de handbal a României a reușit prima sa victorie la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, 25-21 (11-9) cu Muntenegru, miercuri, în al treilea său meci din Grupa A a competiției. Tricolorele au reușit un succes dătător de speranțe pentru calificarea în sferturile de finală, după eșecurile cu Angola (19-23) și cu Brazilia (13-26). România a făcut cel mai bun meci al său, chiar dacă încă a suferit mult în prima repriză. Finalul primei reprize a aparținut echipei noastre, care a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, 11-9. Avantajul României a crescut la trei goluri după pauză, 13-10 (min. 38), iar apoi a ajuns la patru goluri, 19-15 (48). Muntenegru s-a apropiat în câteva rânduri la două goluri, dar România a câștigat în cele din urmă cu 25-21, având în Paula Ungureanu un veritabil înger apărător al buturilor, cu un procentaj de 43% (15 mingi salvate). Și Cristina Neagu a arătat o creștere de formă, dovedită și de cele 10 goluri marcate. România: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu — Gabriella Szucs, Melinda Geiger (2 goluri), Eliza Buceschi (2), Cristina Neagu (10), Aurelia Brădeanu, Gabriela Perianu, Valentina Ardean-Elisei (3), Oana Manea (4), Camelia Hotea, Florina Chintoan, Patricia Vizitiu, Laura Chiper (4). Selecționer: Tomas Ryde. România va juca următorul meci cu Spania, vineri, de la ora 20,40 (ora României).