Tobă: Parteneriatul de cooperare dintre ministerele de Interne român și francez și-a demonstrat utilitatea și eficiența

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, le-a transmis felicitări vineri celor 20 de polițiști români care au încheiat cu bine misiunea operativă din Franța, derulată în baza parteneriatului dintre cele două ministere de Interne, precizând că acesta va continua pentru că ”și-a demonstrat eficiența în domeniul combaterii infracționalității”.

Cea de-a 10 misiune operativă a polițiștilor români în Franța s-a încheiat în această săptămână, printr-o întâlnire de analiză care a avut loc la sediul Prefecturii din Paris, unde oficialii francezi au subliniat eficiența acestei acțiuni comune și importanța prezenței polițiștilor români într-o perioadă foarte solicitantă pentru autoritățile franceze din punct de vedere al asigurării ordinii publice.

„Acest parteneriat tradițional va continua pentru că și-a demonstrat utilitatea și eficiența în domeniul combaterii infracționalității, cooperarea dintre cele două ministere reprezentând un model de bune practici la nivel european”, a declarat ministrul Petre Tobă, potrivit unui comunicat al MAI.

Misiunea polițiștilor români a început în luna iunie și s-a suprapus cu organizarea EURO 2016 de către Franța, context în care autoritățile franceze au organizat acțiuni de anvergură în planul siguranței publice, la care și-au adus contribuția și reprezentanții MAI, se arată în comunicat.

La această misiune MAI a avut detașați, pe lângă polițiști, și jandarmi specializați în domeniul asigurării măsurilor de ordine la competițiile sportive.

Misiunile angajaților MAI în Franța se desfășoară în baza noului Acord semnat de miniștrii Petre Tobă și Bernard Cazeneuve în luna mai a acestui an, Ministerul român de Interne având în Franța cel mai mare dispozitiv de polițiști detașați într-un stat membru UE.

”În cele 3 luni de muncă în Paris, polițiștii români au ajutat autoritățile franceze în instrumentarea și documentarea activității infracționale a peste 700 de infractori sau potențiali complici ai acestora, eforturi care susțin scădere constantă din anul 2011 și până în prezent a faptelor ilegale comise de cetățeni români în capitala Franței”, precizează MAI.