Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor, in Bucuresti, miercuri, 4 noiembrie 2009. Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 ministri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, incearca, miercuri, sa obtina votul de investitura din partea Parlamentului, insa un rezultat favorabil acestuia este putin probabil. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

Toate stemele din Parlament vor fi schimbate

Toate stemele din Parlamentul României vor fi schimbate cu noul model, conform căruia acvila are capul încoronat.

Secretarul Camerei Marcel Ciolacu a precizat, marți, după ședința Biroului permanent al Camerei, că secretarul general a fost însărcinat cu demersul ca toate stemele din Parlament să fie schimbate, ca urmare a modificării Legii 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului.

Potrivit modificării Legii 102/1992, până la data de 31 decembrie 2018, autoritățile publice au obligația să înlocuiască stemele și sigiliile existente în prezent cu noile modele. Până la această dată, cele două modele de stemă a României pot fi folosite în continuare, se menționează într-un memorandum intern al secretarului general al Camerei.

Actul normativ pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului prevede readucerea coroanei pe capul acvilei de aur din stema țării.