Locatarii ”blocului groazei” din Iași, supravegheați video de Primărie

Primăria a finalizat în aceste zile lucrările de montare a sistemului de supraveghere video, atât la interior, cât și la exterior, a Blocului M2 din cartierul Cantemir. După cum a declarat, joi, primarul Mihai Chirica, odată cu intrarea în funcțiune a acestui sistem, autoritățile speră ca numărul faptelor anti-sociale petrecute în zonă să se reducă semnificativ. Blocul M2, în care locuiesc familii defavorizate, unele fără niciun fel de venit, se află în prezent într-un stadiu avansat de degradare, imobilul fiind deconectat de mai mulți ani de la utilități, ca urmare a datoriilor uriașe acumulate de locatari. Nu de puține ori, locuitorii din zonă s-au plâns autorităților în legătură cu mizeria de la Blocul M2, transformat într-un adevărat focar de infecție, care pune în pericol sănătatea cetățenilor. De asemenea, oamenii au reclamat de nenumărate ori la Primărie faptul că nu se pot odihni din cauza scandalurilor care au loc frecvent între locatarii ”blocului groazei” de pe aleea Decebal. Ca urmare a acestor aspecte, municipalitatea a inițiat, în urmă cu două săptămâni, un amplu program de igienizare a zonei, care a inclus și montarea unui sistem de supraveghere video internă și externă a blocului respectiv.  Din cauza faptului că mai multe familii care locuiesc în acest imobil dețin certificate de proprietate pe spațiile pe care le ocupă, Primăria s-a văzut pusă în imposibilitatea de a le evacua, deși printre soluțiile propuse de reprezentanții municipalității în urmă cu câțiva ani pentru rezolvarea situației Blocului M2 s-a numărat și demolarea completă a imobilului. La inițiativa primarului Mihai Chirica, municipalitatea studiază în prezent posibilitatea inițierii unui proiect care privește reabilitarea și consolidarea structurii de rezistență a imobilului și reinserția socială a persoanelor care locuiesc în clădirea respectivă. (E.M.)