Lucrările de modernizare și extindere a Căminului de pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”, aproape de final

Primăria municipiului Iași a semnat joi, 8 septembrie, contractul privind finalizarea lucrărilor de modernizare şi extindere a Căminului de pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”. ”Firma câștigătoare a licitației este SC Tec Telecom SRL, valoarea contractului fiind de 2,3 milioane de lei, iar termenul de finalizare a investiției de două luni de la data semnării contractului”, a anunțat primarul Mihai Chirica, într-o conferință de presă, care a avut loc la Palatul Roznovanu. Investiţia din Copou, care se ridică în total la circa două milioane de euro, din care cea mai mare parte sunt fonduri europene nerambursabile, constă în în reabilitarea şi consolidarea celor patru corpuri de clădire déjà existente, care constau în 123 camere cu o capacitate totală de 220 de locuri, la care se adaugă construcția unui corp de clădire nou, cu demisol, parter şi două etaje, compus din 19 camere cu 41 de locuri. La finalul perioadei de implementare a proiectului, Căminul de pensionari ”Sfanta Cuvioasă Parascheva” va oferi cazare temporară sau permanentă pentru persoanele fără locuinţă sau pentru cele care nu îşi pot asigura singure condiţii decente de trai. În total, în cadrul așezământului social vor fi instituţionalizate 261 de persoane. Acestea vor beneficia de condiţii corespunzătoare de locuire, hrană, îngrijire medicală, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială, psihologică și religioasă., proiectul contribuind la întărirea capacităţii municipiului Iaşi de a acorda servicii sociale de calitate pensionarilor. (E.M.)