Mihai Mitrică (Bookfest ): Cred că 2016 este de departe cel mai bun an pentru cărțile pentru copii

Directorul executiv al Bookfest, Mihai Mitrică, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că anul 2016 este cel mai bun an pentru cărțile pentru copii, înregistrându-se o adevărată „explozie” a acestor cărți, iar la cel de-al treilea Salon de Carte Bookfest de la Târgu Mureș, care este deschis până duminică, peste 40% din ofertă este destinată acestui segment de cititori.

‘Se citește din ce în ce mai multă beletristică, se citesc din ce în ce mai multe cărți pentru copii. Cred că anul 2016 este de departe cel mai bun an pentru cărțile pentru copii, a fost ceva la sfârșitul anului trecut, dar de la începutul anului a fost ca o explozie a cărților pentru copii, toată lumea și-a dat seama, în sfârșit, că e cazul să creștem o generație de cititori, să nu mai vânăm cititori în diverse colțuri, ci să-i creștem pe cei tineri, care să devină ulterior reprezentanții unei generații care să constituie o piață de carte sănătoasă în România’, a afirmat Mitrică.

Potrivit acestuia, piața de carte din România a ajuns atât de jos astfel încât mai are loc doar de creștere.

‘Am ajuns atât de jos cu piața de carte din România — tare mi-e frică să spun că mai jos de atât nu putem să mergem — cred că suntem atât de jos încât avem loc doar de creștere. Atunci editorii au fost obligați să facă calcule pe termen mediu și lung. Crescând însă o generație de cititori — preșcolari, clasele primare — ai șanse ca în 5-10 ani, dacă reziști pe piață, să culegi roadele pentru că faci acum niște cărți, niște titluri ca să reușești să îți fidelizezi o categorie de public’, a declarat Mihai Mitrică.

Acesta a arătat că la Bookfest Timișoara organizatorii au fost surprinși de numărul mare de titluri de cărți pentru copii, după care a urmat Bookfest-ul mare de la București, care a fost ‘cu adevărat o explozie, a fost ceva nemaivăzut’, iar tendința a fost continuată și de salonul de la Chișinău, apoi la Târgu Mureș.

‘Circa 40% din oferta de carte de aici, de la Bookfest Târgu Mureș, este consacrată copiilor, elevilor, preșcolarilor, adolescenților. Pe lângă asta foarte multe dintre cărțile din expoziție se potrivesc pe acest profil pentru că ele trimit la temele majore din societatea românească, avem cărți de eseistică, istorie, foarte multe cărți de limbi străine și în limbi străine, care se adresează atât adulților, cât și adolescenților. În Bookfest Târgu Mureș sunt reprezentate cam toate genurile literare, de la beletristică, memorialistică, traduceri din autori străini, eseu, poezie, foarte multe dicționare și enciclopedii, vorbim despre mii de titluri disponibile. La unele standuri sunt prezente și câte 7 edituri, e dificil de făcut o cuantificare, însă aici se poate găsi orice, iar dacă ceva nu se găsește, înseamnă că nu mai este disponibil nici măcar la editură. Dacă ni se cer cărți care nu sunt expuse, le pot primi acasă prin poștă’, a evidențiat directorul Bookfest.

Cel de-al treilea Salon de Carte Bookfest Târgu Mureș, care se desfășoară la Teatrul Național Târgu Mureș, este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și este sprijinit de Consiliul Județean Mureș, fiind singurul loc din țară în care editurile nu trebuie să plătească taxe pentru standuri.

Pe parcursul a patru zile, la Bookfest Târgu Mureș pot fi achiziționate cele mai noi volume apărute pe piață, unele la oferte promoționale, cărți pentru copii, manuale auxiliare, o selecție bogată de titluri și numeroase lansări de carte.