Gorghiu, despre Cioloș în Parlament: M-aș aștepta să pună punct unor proiecte populiste

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marți, că așteaptă de la premierul Dacian Cioloș ca, atunci când va face prezentarea în Parlament privind starea economiei, să pună punct unor proiecte populiste.

„Am discutat despre tema venirii domnului Cioloș în Parlament. Este foarte bine că vine. M-aș bucura să aibă un final de mandat în care să pună punctul pe ‘i’, să facă în Parlament o prezentare despre starea economiei, dar să și pună punct unor proiecte populiste. Eu mă aștept la modul foarte clar să vină și să spună: Oameni buni, ăsta-i bugetul, asta-i dimensiunea, de aici încolo ce faceți voi dezechilibrează bugetul României și terminați cu tot ce înseamnă pensii speciale. Hai să ne gândim cum să construim, să facem lucrurile sustenabile”, a afirmat Gorghiu, după ședința Biroului Politic Național al PNL.

Conducerea Parlamentului a decis să îl cheme pe premierul Dacian Cioloș în fața plenului reunit lunea viitoare, pentru a prezenta un raport cu privire la execuția bugetară, a anunțat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.